• Ucraina i-a reproşat sâmbătă preşedintelui francez Emmanuel Macron că a spus că este important să nu ,,umilească” Rusia
  • Macron a încercat să menţină un dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin de la invadarea Ucrainei de către Moscova în februarie.
  • Preşedintele Franţei nu a exclus posibilitatea de a efectua curând o vizită la Kiev şi a insistat că Rusia nu trebuie umilită.

Ucraina i-a reproşat sâmbătă preşedintelui francez Emmanuel Macron că a spus că este important să nu ,,umilească” Rusia, o poziţie despre care ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a spus că ,,nu poate decât să umilească Franţa„.

Macron a încercat să menţină un dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin de la invadarea Ucrainei de către Moscova în februarie. Poziţia sa a fost criticată în repetate rânduri de unii parteneri estici şi baltici din Europa, deoarece aceştia consideră că subminează eforturile de a-l împinge pe Putin la masa negocierilor, scrie Reuters.

,,Eu cred, şi i-am spus, că a făcut o eroare istorică şi fundamentală pentru poporul său, pentru el însuşi şi pentru istorie„, a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat presei regionale din Franţa.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Preşedintele Franţei nu a exclus posibilitatea de a efectua curând o vizită la Kiev şi a insistat că Rusia nu trebuie umilită.

,,Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca atunci când se vor încheia luptele, să putem construi o cale de ieşire la nivel diplomatic„, a subliniat Emmanuel Macron.

Kuleba a răspuns pe Twitter: ,,Apelurile pentru a evita umilirea Rusiei nu pot decât să umilească Franţa şi orice altă ţară care ar cere acest lucru„.

,,Pentru că Rusia este cea care se umileşte singură. Ar fi bine să ne concentrăm cu toţii asupra modului de a pune Rusia la locul ei. Acest lucru va aduce pacea şi va salva vieţi”.

Macron a vorbit cu Putin în mod regulat de la invazie, ca parte a eforturilor de a obţine o încetare a focului şi de a începe o negociere credibilă între Kiev şi Moscova, deşi nu a avut niciun succes tangibil în acest sens.