• Soldații Batalionului Azov au publicat pe Youtube un clip în care arată condițiile în care trăiesc civilii aflați sub uzina asediată Azovstal.
  • Oamenii au transmis un mesaj disperat autorităților din Kiev, prin care cer armatei Ucrainei să-I salveze de sub bocancul rusesc.
  • În imagini se pot vedea zeci de oameni, o mica parte din cei care stau în subsolurile uzinei, care traiesc în condiții extrem de grele, fără utilități și cu foarte puțină mâncare și fără apă.

Soldații Batalionului Azov au publicat pe Youtube un clip în care arată condițiile în care trăiesc civilii aflați sub uzina asediată Azovstal. Oamenii sper ca armata Ucrainei să-I salveze, pentru că singura lor dorință este să meargă „acasă”. Desigur, cu orașul Mariupol distrus în proporție de 99%, mulți dintre cei aflați în tuneluri nu vor mai avea unde să se întoarcă.

Nimeni nu vrea să ne audă. Vă rugăm, scoateți-ne de aici!”, a implorat o femeie, care se află sub Azovstal împreună cu fiica sa.

Copiii și părinții lor și alte rude cer un coridor umanitar sigur pentru a-i duce din orașul distrus de război către teritoriul pașnic controlat de Ucraina. Cu toate acestea, promisiunile deșarte ale lui Vladimir Putin nu sunt crezute de nimeni, cel puțin nu de ucrainenii aflați sub uzina Azovstal.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Potrivit persoanelor filmate, printre aceștia se numără și cei care se află în acest adăpost timp de 56 de zile, adică chiar de la începutul invaziei rusesști pe scară largă. Zeci de copii se afla acolo mai bine de o lună șu jumătate.

Împreună cu civilii, pușcașii marini și soldații Batalionului Azov  continuă apere uzina Azovstal, apărându-i pe cei ascunși și efectuând contraatacuri cu succes. Rușii forțează tot mai tare cucerirea uzinei, în ciuda declarațiilor false ale lui Vladimir Putin, care anunțase că renunță la acest obiectiv militar.

Între Mariupol și pozițiile avansate ale trupelor ucrainene sunt 120 kilometri. Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, această distanță face în prezent imposibilă din punct de vedere tehnic deblocarea militară a Mariupolului, dar, așa cum subliniază șeful statului, Forțele Armate studiază și elaborează diverse opțiuni.

Cea mai mare parte a orașului este în prezent sub ocupație, cu excepția Azovstal și a zonei portului maritim. În același timp, rușii refuză să creeze coridoare umanitare și să elibereze civili din Azovstal.

Pe 21 aprilie, pentru a evita alte pierderi semnificative, Putin a ordonat să nu asalteze zona industrială Azovstal, ci să o blocheze „pentru ca nici măcar o muscă să nu zboare”. În același timp, rușii continuă să bombardeze uzina.