• Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger.
  • Oficialul american sugerase că negocierile de pace ar trebui să vizeze crearea de frontiere de-a lungul „liniei de contact” în Donbas, scrie CNN.
  • Kissinger a vorbit prin legătură video la Forumul de la Davos, fiind de părere că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru a obține pacea.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un atac virulent la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger.

Într-un mesaj video de miercuri, Zelenski a declarat: „Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: „Să luăm în considerare interesele sale”. Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda Bucea şi a Mariupolului. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda „lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă. Rusia a făcut toate acestea în Europa. Dar totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei”.

Recomandări

CÂND APARE SWITCH 2?
HERA PLEACĂ ÎN SPAȚIU
BIBI ÎL CRITICĂ PE MACRON
BRIDGET JONES REVINE
OPERAȚIUNEA PAGER
HARRIS LA TV

În comentariile sale, Kissinger a spus despre conflict că: „Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.

„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat Kissinger.

Zelenski a comparat punctul de vedere al lui Kissinger cu situaţia Germaniei naziste în 1938. „Se pare că calendarul domnului Kissinger nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă nu la Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen”, a spus el. „Apropo, în anul real 1938, când familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani”, a adăugat Zelenski.

Marii geopoliticieni nu vor întotdeauna să vadă oamenii obişnuiţi. Ucrainenii obişnuiţi. Milioane dintre cei care locuiesc efectiv pe teritoriul pe care ei propun la schimb pentru iluzia păcii. Întotdeauna trebuie să vezi oamenii„, a spus Zelenski.