• Deși trebuia să fie gata în 3 februarie, încă nu s-a făcut public bugetul pentru 2021
  • Acum trei zile, premierul Cîțu asigura că miercuri dimineață vom avea buget
  • În 2021, deficitul bugetar trebuie să încadreze în ținta de 7% din PIB
  • Guvernul Cîţu este format din PNL, alianţa USR-Plus şi UDMR

De la an la an, trecem prin controversa bugetului de stat, care, evident, întârzie. În 2021, an vital pentru recuperarea economică după anul pandemic 2020, trecem prin aceleași promisiuni. Bugetul ar fi trebuit să fie public în 3 februarie. O altă amânare promitea ziua de ieri pentru publicarea acestuia.

Florin Cîțu, prim-ministrul României: „Așa cum v-am promis, vom pune în dezbatere publică bugetul pe 2021. O să fie în dezbatere publică, în seara această ori dimineață. Este forma care intră în dezbatere publică. Bugetul o să fie aprobat săptămâna viitoare.”

A apărut și scandalul în Coaliție din cauza banilor. Miniștrii USR-PLUS au primit draftul legii bugetului pe 2021. Nimeni nu e mulțumit, spun aceștia.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dan Barna, vicepremier USR-PLUS: „Este un buget de care nimeni nu e mulțumit. Este un buget prin care România trebuie să se reașeze pe direcția de repornire economică și de redresare din criză.”

Florin Cîțu, prim-ministrul României: „Nu există nicio divergență în coaliția de guvernare, pe tema bugetului. Toți vrem bani mai mulți.”

Prognozele pentru bugetul de anul acesta, arată cam așa, conform declarațiilor lui Cîțu: veniturile bugetului de stat sunt prognozate să crească cu 13% în 2021. Cheltuielile vor crește cu 5%. Asta în condiţiile în care PIB-ul nominal creşte cu 7%. Iar deficitul bugetar este estimat de Guvern la maxim 7,16% din PIB.

Din nou, o țintă care depășește ce declara Cîțu acum două zile, când vorbea de un deficit bugetar între 7%-7,1% din PIB. Premierul a mai menţionat că revenirea la un deficit de 3% din PIB va avea loc în 2024. Iar pentru Ludovic Orban, cifrele nici nu mai contează.

Ludovic Orban, președintele PNL: „Am spus în jur de 7%. Mie nu îmi place să pronunț cu precizie zecimale, pentru că nu sunt ministrul Finanțelor.”