• Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a cerut, în cursul nopţii de joi spre vineri, încetarea imediată a confruntărilor militare dintre Israel şi grupurile islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic.
  • Antonio Guterres: „Din respect pentru sărbătoarea Eid al-Fitr, fac apel la reducerea imediată a tensiunilor şi încetarea ostilităţilor între Fâşia Gaza şi Israel”.

ONU cere ca atacul să înceteze, din respect pentru sărbătoarea musulmană care marchează sfârșitul Ramadanului.

„Din respect pentru sărbătoarea Eid al-Fitr, fac apel la reducerea imediată a tensiunilor şi încetarea ostilităţilor între Fâşia Gaza şi Israel. Prea mulţi civili nevinovaţi au murit deja. Acest conflict nu poate decât să amplifice radicalizarea şi extremismul în întreaga regiune”, a transmis Antonio Guterres, în cursul nopţii, prin Twitter, conform cotidianului The Guardian.

Sărbătoarea mulsulmană Eid al-Fitr marchează încheierea postului musulman al Ramadanului.

Recomandări

CÂND APARE SWITCH 2?
HERA PLEACĂ ÎN SPAȚIU
BIBI ÎL CRITICĂ PE MACRON
BRIDGET JONES REVINE
OPERAȚIUNEA PAGER
HARRIS LA TV

Confruntările militare dintre Israel şi grupurile islamiste palestiniene din Fâşia Gaza s-au amplificat în cursul nopţii de joi spre vineri. Armata israeliană a intensificat bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, atât din aer, cât şi de la sol. Conform unor surse, trupe israeliene au efectuat operaţiuni punctuale în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a comunicat că în prezent nu sunt militari pe teritoriul Fâşiei Gaza şi că nu va avea loc o invazie. Surse militare au precizat că unităţi terestre sunt mobilizate în zona frontierei dintre Israel şi Fâşia Gaza, fără însă a avansa pe teritoriul palestinian.