• Klaus Iohannis a convocat o ședintă la Palatul Cotroceni alături de premierul Ludovic Orban, precum și unii miniștri
  • Principala temă a discuției o reprezintă măsurile de gestionare a epidemiei de Covid-19
  • Se așteaptă luarea unei decizii privind prelungirea stării de alertă, care expiră pe 15 iunie

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, marţi, de la ora 13.00, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri. Peste doar câteva zile, starea de alertă va expira, iar autoritățile trebuie să decidă dacă trebuie prelungită sau se vor aplica noi măsuri de relaxăre.

Raed Arafar a declarat recent că situația este sub control, dar trebuie să fim precauți. Acesta a sugerat că starea de alertă ar trebui prelungită.

„Dacă lăsăm totul şi spunem că totul se întoarce la normalitatea dinaintea virusului, aici comitem o greşeală majoră şi pe care s-ar putea să o să plătim foarte serios. Trebuie găsită o soluţie, pentru că noi nu putem în 15 iunie – şi cred că la sentimentul meu sunt toţi colegii mei medici, epidemiologi, toţi cu care am lucra până acum – noi nu putem în data de 15 iunie să revenim la o normalitate totală, cum era înainte să apară acest virus”, a declarat Arafat, pentru TVR.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ

Starea de alertă ar putea fi prelungită. Arafat: Situația este sub control, dar nu putem spune că este totul OK

România se află sub stare de alertă până pe 15 iunie Raed Aradat spune că nu se poate lua încă o decizie privind starea de alertă, dar există posibilitatea ca ea să fie prelungită Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susţine că nu putem reveni brusc la situaţia existentă înaintea pandemiei Starea de alertă sub […]

Read more

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, dar și Victor Ponta, liderul Pro România, au spus că nu vor vota prelungirea stării de alertă.

La ședința de la Palatul Cotroceni participă prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, și Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

La finalul ședinței, Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.