• Ședința Executivului are loc luni, începând cu ora 16.30
  • Măsura a fost anunțată de premierul Florin Cîțu, care preciza că vor fi eliminate unele măsuri „care nu-și au rostul”, cum ar fi cele referitoare la schi
  • Tot în ședința de luni guvernul are pe agendă eliberarea lui Viorel Rașcovici din funcția de subprefect al județului Alba

Starea de alertă va fi prelugită începând de pe data de 13 mai, potrivit unui proiect de HG aflat pe ordinea de zi a ședinței Executivului, care are loc luni, începând cu ora 16.30.

Pe agenda ședinței de Guvern poate fi se află un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

Măsura a fost anunțată de premierul Florin Cîțu, care preciza că vor fi eliminate unele măsuri „care nu-și au rostul”, cum ar fi cele referitoare la schi.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Tot în ședința de luni guvernul are pe agendă eliberarea lui Viorel Rașcovici din funcția de subprefect al județului Alba.