Șeful Grupului de Comunicare Strategică demisionează. Andi Manciu: „O perioadă dificilă, încărcată”

Andi Manciu Sursa foto: Facebook / Andi Manciu
  • Șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu, demisionează
  • „O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări și de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo”, a scris Andi Manciu pe Facebook
  • El le mulțumește celor care i-au acordat încredere: „Sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere”

Șeful Grupului de Comunicare Strategică, Andi Manciu, anunță că a cerut eliberarea sa din funcție din 1 mai: „O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări și de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo”.

„M-am hotărât să solicit eliberarea mea din funcție începând din 1 Mai. S-a făcut aproape un an și jumătate în care m-am ocupat în calitate de consilier de stat de coordonarea comunicării guvernamentale. O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări și de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo. Acum e momentul să pun punct și alții să preia această responsabilitate”, scrie Manciu.

El le mulțumește celor care i-au acordat încredere: „sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere. Am pus toată energia și priceperea mea pentru a face lucrurile cât se poate de bine, în condițiile date. A fost un maraton pe care l-am dus la final”.

„Sunt mulțumit că las ceva în urmă în privința modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lucruri care nu pot fi întoarse, ci pot fi duse doar mai departe. Le transmit aprecierea mea celor din Direcția de comunicare a Guvernului, pentru faptul că au ținut pasul cu un ritm, uneori, infernal. De prea multe ori munca acestor oameni este văzută ca un dat, ceva ce vine de la sine. Nu este așa! Acolo în spate sunt persoane care zilnic sunt preocupate să facă lucrurile să funcționeze, și prea puțini le realizează sau apreciază eforturile”, adaugă acesta.