Senatul francez aprobă un proiect de lege prin care avortul devine un drept constituțional

Senatul francez a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede înscrierea în Constituție a dreptului la avort.

Votul de miercuri a avut loc după ce camera inferioară, Adunarea Națională, a aprobat propunerea cu o majoritate covârșitoare în ianuarie. Măsura va fi prezentată acum în fața unei sesiuni comune a parlamentului pentru a fi aprobată săptămâna viitoare cu o majoritate de trei cincimi, scrie AP.

Macron a declarat, după vot, că guvernul său se angajează să „facă ireversibil dreptul femeilor de a face avort prin înscrierea acestuia în Constituție”. El a declarat pe X, fostul Twitter, că va convoca o sesiune comună a parlamentului pentru un vot final luni.

Guvernul lui Macron vrea ca articolul 34 din Constituție să fie modificat.

Niciunul dintre principalele partide politice franceze reprezentate în parlament nu a pus sub semnul întrebării dreptul la avort, care a fost dezincriminat în 1975.

Citește și

Exit mobile version