- Donald Trump: „Cred că voi avea… onoarea de a prelua Cuba. Fie că o eliberez, fie că o iau pur și simplu – cred că aș putea face orice vreau cu ea”.
- Silviu Predoiu: „Stilul politic al lui Donald Trump funcționează cel mai bine într-un climat de conflict permanent”.
- Silviu Predoiu: „Conflictul radicalizează, atrage atenția mediatică, polarizează și mobilizează electoratul”.
Silviu Predoiu, Președintele PLAN și General (R) SIE, analizează declarațiile Președintelui american Donald Trump de luni, din Biroul Oval, în care a afirmat că va prelua Cuba.
„Cred că voi avea… onoarea de a prelua Cuba”, a declarat ieri Donald Trump, de la Casa Albă. „Fie că o eliberez, fie că o iau pur și simplu – cred că aș putea face orice vreau cu ea.”
Astfel de declarații nu sunt, din păcate, accidente izolate. Donald Trump apare aproape zilnic în spațiul public cu afirmații controversate, postări inflamatoare și “verdicte” prezidențiale ce contrazic realitatea. Cu cât vorbește mai des, cu atât mai mulți se întreabă același lucru: cum a ajuns un astfel de personaj în fruntea celei mai puternice țări din lume și prin ce mecanism politic reușește să își păstreze influența asupra unei părți atât de mari a societății americane?
Răspunsul nu ține doar de personalitatea lui Trump, ci și de modul în care societățile își aleg liderii în momente diferite. În vremuri normale, societățile așteaptă de la lideri coerență, argumente solide și capacitatea de a administra sistemul. Liderul este judecat ca un manager al statului: calm, previzibil, disciplinat în discurs. În perioade de criză însă – tensiuni interne, război, mutații geopolitice sau insecuritate economică – criteriile se schimbă. Societățile caută mai puțin rigoare administrativă și mai mult energie, autoritate și capacitate de a reacționa rapid. Liderii foarte calculați pot părea slabi sau indeciși, în timp ce aceia care vorbesc direct, simplifică brutal problemele și transmit forță devin, pentru mulți, mai credibili.
În acest context devine mai ușor de înțeles paradoxul politic al lui Donald Trump. Caracteristicile sale care, în perioade normale, ar fi percepute drept defecte – deformările frecvente ale realității, afirmațiile bombastice, contradicțiile repetate sau schimbările bruște de poziție – pot fi interpretate, într-un climat tensionat și la o evaluare superficială, drept semne de inițiativă, curaj, autenticitate și energie.
De aceea stilul său politic funcționează cel mai bine într-un climat de conflict permanent. Conflictul radicalizează, atrage atenția mediatică, polarizează și mobilizează electoratul.
În lipsa tensiunii, politica revine în zona administrativă, unde inadecvarea lui Trump la poziția de președinte ar deveni mult mai vizibilă. În schimb, atunci când agenda publică este dominată de crize, declarații radicale și situații imprevizibile, adversarii sunt forțați să reacționeze permanent. Iar într-un astfel de mediu, cel care provoacă perturbarea ajunge adesea să controleze jocul. În același timp, liderul se poate prezenta drept singura figură capabilă să gestioneze criza pe care, paradoxal, tot el o amplifică. Astfel se construiește treptat imaginea unui lider “indispensabil”.
Pentru Trump, această logică are și o miză politică mai profundă. Dacă societatea ajunge să creadă că situația este prea periculoasă sau prea complicată pentru a schimba liderul, apare argumentul continuității: ideea că același lider trebuie să rămână la putere pentru a gestiona criza. Din această logică se poate alimenta inclusiv tema unui al treilea mandat – perspectivă neconstituțională în SUA, dar evident seducătoare pentru un lider precum Trump, care se crede deasupra regulilor și confundă adesea legitimitatea electorală cu ideea că puterea, o dată dobândită, este fără limite.
Poate că acesta este unul dintre mecanismele politice definitorii ale epocii noastre: uneori, cel care creează haosul ajunge să pară singurul capabil să îl controleze”, scrie Silviu Predoiu pe Facebook.
