- Silviu Predoiu: „Piloții noștri au demonstrat prin fapte că știu ce au de făcut”
- Silviu Predoiu: „Un război prelungit lângă frontiera ta este o amenințare concretă”
- Silviu Predoiu: „România trebuie să își dezvolte rapid o apărare anti-dronă stratificată”
După doborârea a trei drone în mai puțin de trei zile, Silviu Predoiu, general în rezervă al SIE și președinte al partidului PLAN, a publicat pe Facebook un mesaj despre reacția Armatei Române, responsabilitatea conducerii politice și necesitatea unei apărări anti-dronă mai eficiente. Acesta i-a felicitat pe piloții români, dar a avertizat că prevenirea repetării unor astfel de incidente este, în primul rând, o problemă politică și strategică.
Mesajul integral publicat de Silviu Predoiu, general în rezervă al SIE și președinte al partidului PLAN:
„Trei drone doborâte în mai puțin de trei zile. Trei misiuni executate de piloții români cu profesionalism, precizie și responsabilitate. Merită felicitați, fără rezerve.
Dar poate că merită să ne amintim și altceva. Mulți dintre cei care îi laudă astăzi, politicieni, parlamentari, analiști de carieră sau ocazie, sunt aceiași care, până mai ieri, acuzau Armata că nu face nimic, că privește neputincioasă cum dronele “zburdă” prin spațiul aerian românesc. Am susținut constant că aceasta era o judecată nedreaptă. Armata României este pregătită, cunoaște procedurile și acționează atunci când condițiile operaționale și siguranța populației permit angajarea unei ținte.
Piloții noștri au demonstrat prin fapte ceea ce nu puteau convinge prin declarații: că știu ce au de făcut. Întrebarea rămasă este dacă și conducerea politică știe ce trebuie să facă înainte ca piloții să fie obligați să decoleze. Doborârea unei drone este un act militar. Prevenirea unei succesiuni nesfârșite de asemenea incidente este o problemă politică și strategică.
Rusia este statul agresor. Rusia a declanșat războiul, iar atacurile sale asupra porturilor ucrainene de la Dunăre creează riscuri directe pentru România. Aceste adevăruri trebuie afirmate fără echivoc. Dar recunoașterea agresorului nu ne scutește de obligația de a ne defini propriul interes național. România s-a angajat în susținerea Ucrainei printr-o formulă care a devenit aproape ritualică: atât timp cât va fi nevoie și până la capăt. Numai că „până la capăt” nu este o strategie. Este o formulă politică ce evită întrebările esențiale: care este capătul, ce obiectiv urmărim, ce riscuri acceptăm și ce facem pentru a limita expunerea unei țări aflate la câțiva kilometri de zona atacurilor?
Cu cât războiul continuă și se intensifică la gurile Dunării, cu atât mai multe drone vor putea ajunge, deliberat sau accidental, în spațiul nostru aerian ori maritim. Unele rusești, altele ucrainene, unele deviate de bruiaj, altele pe traiectorii greșite, iar altele pot reprezenta provocări deliberate din parte oricăreia dintre părți și teste ale reacției NATO. Indiferent de cauză, riscul este suportat de cetățenii români, nu de cei care rostesc formule diplomatice la sute sau mii de kilometri de front.
România nu poate avea în toate privințele aceeași poziție cu Franța, Spania sau Germania. Suntem membri ai aceleiași Uniuni și ai aceleiași Alianțe, dar nu avem aceeași geografie, aceleași vulnerabilități și nici aceeași expunere. Solidaritatea aliată nu înseamnă renunțarea la evaluarea națională a riscurilor. O poziție europeană comună trebuie să includă interesele statelor de frontieră, nu să le dizolve.
De aceea, în interesul cetățenilor săi, România trebuie să susțină activ negocierile între părțile aflate în conflict, fără a pune semnul egalității între agresor și victimă și fără a contesta dreptul Ucrainei la suveranitate și apărare. A cere diplomației să lucreze pentru încetarea războiului nu înseamnă capitulare în fața Rusiei. Înseamnă să înțelegi că un război prelungit lângă frontiera ta nu este o abstracțiune morală, ci o amenințare concretă și cumulativă.
În paralel, România trebuie să își dezvolte rapid o apărare anti-dronă stratificată și mai puțin costisitoare. Nu putem răspunde la nesfârșit unor aparate relativ ieftine numai cu avioane de luptă și rachete foarte scumpe. Piloții români și-au făcut datoria și au făcut-o exemplar. Nu ei trebuie întrebați de ce apar dronele deasupra României și nici cât timp va continua această situație.
Aceste întrebări trebuie adresate politicienilor. Armata poate doborî o dronă. Politica trebuie să împiedice transformarea României într-o țară care trăiește permanent între decolarea unui F-16 și următorul mesaj RO-Alert.”
