• Un sondaj Avangarde publicat miercuri arată că 80% dintre români consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită.
  • De asemenea, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, PSD ar obține 40% dintre voturi.
  • Totodată, încrederea în președintele Klaus Iohannis s-a înjumătățit în doar câteva luni.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 40% dintre români ar vota cu PSD, 17% cu PNL, 14% cu AUR, 13% cu USR și 5% cu UDMR.

În ceea ce privește încrederea în politicieni, cei mai mulți români au o încredere mare în Alexandru Rafila, urmat de Marcel Ciolacu și Emil Boc.

La polul opus, 74% spun că au o părere proastă despre Florin Cîțu, 72% despre Ludovic Orban, iar 70% despre președintele Klaus Iohannis și Rareș Bogdan.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ RAISI A MURIT
CINE ESTE EBRAHIM RAISI?
VERSTAPPEN IA MARELE PREMIU LA IMOLA
DE CE E ROȘU PORTRETUL REGELUI?

Președintele Klaus Iohannis a avut o scădere drastică în ceea ce privește evoluția încrederii. Dacă în luna iulie se bucura de încrederea a 33% dintre români, acum șeful statului mai este văzut favorabil de doar 14% dintre români.

Tot Klaus Iohannis este văzut ca fiind principalul vinovat al actualei crize politice, urmat de PNL și USR.

În ceea ce privește răspunderea pentru gravitatea cu care valul 4 de COVID a lovit România, 28% dintre români spun că este vprba despre guvernul condus de Florin Cîțu, apoi președintele Klaus Iohannis și după aceea populația.

Sondajul Avangarde a fost realizat telefonic în perioada 17-26 octombrie 2021, pe un eșantion de 900 de persoane. Marja de eroare este de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%.