SONDAJ. Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei. Câte voturi ar obține Cîrstoiu

Nicușor Dan intră tot mai mult în febră… febra alegerilor. Are 37 cu 1. Nu temperatură, ci procentul cu care conduce ultimul sondaj pentru primăria Capitalei.

În schimb, Cristian Popescu Piedone s-a mai răcit… față de public. În ciuda spectacolului făcut pe stradă și în platourile de televiziune cu stația, cu datul în gropi, și… cu roaba, a adunat doar 30% din voturi.

După Nicușor și Piedone, pe locul 3 apare Cătălin Cîrstoiu, candidatul celor mai mari partide din România, coaliția PNL-PSD, care a strâns ușor peste 17% din voturi. Iar candidatul „de aur”, Mihai Enache, ar lua aproape 5%, arată sondajul Atlas-Intel.

Câștigător la secțiunea „cel mai bun primar al capitalei după 1989” e tot Nicușor Dan. Întrebați cine a fost cel mai bun primar al Capitalei după Revoluție, aproape 30% au răspuns „Nicușor Dan”. Pe doi, Gabriela Firea cu 23% iar pe locul 3, Traian Băsescu cu aproape 20%.

Și posibilii președinți au intrat în joc, deși niciunul nu și-a anunțat oficial candidatura.

Pentru scaunul de președinte se luptă Geoană și Ciolacu, la doar 2% diferență. Pe Mircea Geoană l-ar alege 26% din votanți iar pe Ciolacu 24%, arată sondajul INSCOP. La un procent distanță de Ciucă este George Simion, care au luat câte 13% respectiv 12%. Singura femeie din top 5 e Codruța Kövesi, care ar lua 9% din voturi.

Citește și

Exit mobile version