- Peste 965 de milioane lei sunt investiţi pentru reducerea abandonului şcolar, anunţă, miercuri seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
- Inspectoratele şcolare din ţară vor încheia contracte de finanţare cu 1.415 şcoli ale căror proiecte au fost aprobate.
- Sorin Cîmpeanu a dezbătut miercuri, la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, împreună cu inspectorii şcolari generali din toată ţara, proiectul Legii învăţământului preuniversitar.
Peste 965 de milioane lei sunt investiţi pentru reducerea abandonului şcolar, anunţă, miercuri seara, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Inspectoratele şcolare din ţară vor încheia contracte de finanţare cu 1.415 şcoli ale căror proiecte au fost aprobate.
Sorin Cîmpeanu a dezbătut miercuri, la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, împreună cu inspectorii şcolari generali din toată ţara, proiectul Legii învăţământului preuniversitar.
De asemenea, au fost semnate şi acordurile de implementare între reprezentanţii ministerului, în calitate de coordonator de reformă/responsabil pentru Componenta C15 – Educaţie – PNRR şi reprezentanţii inspectoratelor şcolare judeţene, cu scopul de a implementa investiţiile specifice Schemei de Granturi din cadrul Programului Naţional de Reducerea Abandonului Şcolar (SG-PNRAS).
„În baza celor 42 de acorduri semnate astăzi, inspectoratele şcolare judeţene vor încheia contracte de finanţare cu 1.415 unităţi de învăţământ ale căror proiecte au fost aprobate. Suma totală eligibilă pentru runda 1 PNRAS este în valoare de 965.360.925,30 lei”, a spus Cîmpeanu.
Categoriile de cheltuieli eligibile sunt pentru servicii (maximum 15% din valoarea totală a grantului); cheltuieli de natură salarială (maximum 15% din valoarea totală a grantului); cheltuieli pentru evenimente şi deplasări (maximum 15% din valoarea totală a grantului); cheltuieli de formare a cadrelor didactice (maximum 5% din valoarea totală a grantului); echipamente şi software (minim 20% – maxim 25% din valoarea totală a grantului); cheltuieli mici lucrări de amenajare şi mobilier (maximum 10% din valoarea totală a grantului); cheltuieli pentru alte bunuri şi servicii, inclusiv/mai ales asigurarea unei mese (maximum 35% din valoarea totală a grantului); cheltuieli cu subvenţii, ajutoare, premii (maximum 10% din valoarea totală a grantului).
„Reducerea abandonului şcolar este o prioritate pentru Ministerul Educaţiei. Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) – iniţiat de Ministerul Educaţiei – face parte din cadrul Proiectului Naţional de Reformă „România Educată”, cu finanţare PNRR. Investiţiile vor ajuta unităţile de învăţământ gimnazial de stat, cu risc ridicat şi mediu de abandon şi părăsire timpurie a şcolii, pornind de la premisa că abandonul şcolar este un fenomen complex, declanşat de un cumul de cauze asociate unor factori de risc diferiţi ce trebuie abordaţi într-o manieră integrată: personali, şcolari, sociali, economici şi culturali. Respectăm şi asigurăm dreptul fiecărui elev la şanse egale de acces şi de progres în educaţie, dar şi de finalizare a studiilor. PNRAS sprijină dreptul elevilor din zonele dezavantajate la educaţie, pentru că sistemul trebuie să fie centrat pe cel care învaţă şi să se adapteze la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să îşi atingă maximumul de potenţial”, a mai spus ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.