- Primul spital modular pentru copii se află în curtea Institutului Fundeni.
- Spitalul modular a costat 150.000 de euro.
- Spitalul dispune de 60 de paturi, care vor fi relocate din unitatea sanitară.
Primul spital modular pentru copiii cu boli grave a costat 150.000 de euro şi se află în curtea Institutului Fundeni. Nelu Tătaru a spus că acest complex este realizat din sponsorizări provenite de la ARPIM. Aici se va trata tot ce înseamnă patologie gravă, pediatrică.
Spitalul dispune de 60 de paturi, care vor fi relocate din unitatea sanitară. Vor urma şi alte investiţii, dar şi extinderea cu alte complexe, de câte 18 containere. Complexul este în curs de branşare la toate utilităţile. Urmează să primească și avizul DSP.
Nelu Tătaru: Vom mai avea încă patru astfel de complexe
În viitor, pe proiect POIM, se intenţionează să mai avem încă patru astfel de complexe, de 18 containere, pentru tot ce înseamnă patologie sau internare de zi, 60 de paturi sunt în Institutul Fundeni, în care să nu mai avem legatura cu tot ce înseamnă spital.
Ele vor fi în aceste complexe pavilionare, pe care le avem aici, modulare, fiecare complex avand câte 18 module.
Aici putem găsi tot ce înseamnă tratament, investigaţie, recoltare pentru testare COVID, precum şi investigaţii tip ecografii, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.