• În spitalele COVID nu există reguli clare de securitate pentru personal și pacienți
  • Debitele crescute de oxigen, spun doctorii, sunt tratate cu superficialitate
  • Numai pentru Terapia Intensivă investiția se ridică la 3,6 milioane lei

Este limpede pentru fiecare dintre noi că spitalele în care sunt tratați bolnavii COVID merg dincolo de limită. Pacienți mulți, instalații de oxiden turate la maximum.

O spun doctorii, o recunosc cu jumătate de gură și șefii sănătății. Dar nu se iau măsuri concrete.

Adrian Cican, managerul Spitalului suport COVID din Orșova, spune că oricând instalația veche de 50 de ani a spitalului poate lua foc.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Un pat de Terapie Intensivă, acum când noi discutăm, are între 12-14 prize. Un singur pat de Terapie Intensivă. Noi avem 8 paturi de Terapie Intensivă, ceea ce înseamnă cel puțin 96 de prize. Ceea ce este absurd ca un sistem medical în anii 70 să prevadă așa ceva sau acea rețea electrică să fie făcută la acea dimensiune care să poată suporta un asemenea consum.”, a explicat medicul.

Cican spune că, după tragedia de la Neamț, la solicitarea Ministerului Sănătății a întocmit o evaluare a celor necesare pentru a consolida rețelele spitalului.

Numai pentru Terapia Intensivă investiția se ridică la 3,6 milioane lei.
Bani pe care nu i-a primit nici până acum.

Luni or să vină buluc peste noi, managerii, și peste spitale, zeci de comisii. Să vadă e bine, e în regulă , ce s-a întâmplat, dacă am făcut ceva. Doamen, Dumnezeule, ce să faci în două luni de zile de la fosta tragedie? Două luni și două zile. Ce poți să faci? Ce poți să faci câmnd tot ești tot spital COVID? N-ai primit acei bani, n-ai făcut acele lucrări pentru că n-ai cum, nu ți se permite să faci. Ce ai putea să faci decât scriptic sau în teorie sau să scriem pe rețelele de socializare.”, a mai explicat doctorul.

Instalații de oxigen supra solicitate

La Institutul „Matei Balș”, la fel ca în celelalte spitale în care sunt tratați bolnavi COVID, instalațiile de oxigen sunt supra solicitate.

După tragedia de la Neamț, șefii sistemului sanitar au promis că iau măsuri ca instalațiile de oxigen din spitale să NU se mai transforme în bombe.

Au discutat despre montarea unor detectoare de oxigen, dar au renunțat la idee pentru că nu s-a considerat că metoda este una eficientă în spitale.

Reguli de siguranță vechi de când lumea

Singura regulă rămasă în picioare, pentru siguranță, spun surse din sistemul medical, e un Ordin din 1968, care stabilește ca în spitale, acolo unde se lucrează cu debit mare de oxigen, să se facă aerisire la fiecare 10 minute. O regulă pe care, tot surse medicale recunosc, nu se prea respectă.

Iată de ce e importantă. Salonul de la Balș, unde a izbucnit incendiul, este unul de 12 metri pătrați, în care erau internați 3 pacienți. Are un volum de 36 de metri cubi. În medie, instalația de oxigen de acolo, degajează în aer 0,54 metri cubi de oxigen pe minut.

Asta înseamnă că într-o oră sunt deja în încăpere, în medie, 32 de metri cubi de oxigen. De asta sunt importante măsurile de siguranță, aerisirea încăperilor.