• Planul României însumează granturi de peste 29 de miliarde de euro.
  • Un răspuns de la UE am putea primi în luna septembrie.
  • Ministerul Fondurilor Europene: „Nu ne confruntăm cu situația de a reface proiecte. Solicitările de informații suplimentare și clarificări primite din partea CE fac parte din logica firească a dialogului instituțional”.

16 țări din Uniunea Europeană au deja Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) aprobat. Cum stăm noi?

Într-un răspuns oferit pentru Aleph News, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene precizează că nu ne-a pus Comisia Europeană să refacem proiectele. Că suntem în termenul de două luni pentru clarificarea
proiectelor trimise.

„Aceste discuții tehnice se desfășoară zilnic între partea română și reprezentanții CE fie în format teleconferință, fie în scris. Este un ritm normal de lucru și parte din procesul de evaluare/negociere. Consultările tehnice cu reprezentanții Comisiei Europene se desfășoară constructiv, iar evoluția acestora este foarte bună”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, pentru Aleph News

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mai exact, ministerul condus de Cristian Ghinea susține că cei de la Comisie ne cer permanent lămuriri legate de costurile pe care le-am introdus în documente. Și că, până acum, discuțiile merg în direcția bună.

Cel mai probabil, abia în septembrie am putea primi undă verde pentru Planul nostru, care însumează granturi de peste 29 de miliarde de euro.

Luna august e lună de concedii la Comisie, iar noi n-am avut lecțiile bine făcute, precum premianții Uniunii, care deja au „ok”-ul de la Bruxelles.

„Nu ne confruntăm cu situația de a reface proiecte. Solicitările de informații suplimentare și clarificări primite din partea CE fac parte din logica firească a dialogului instituțional și se supun unor norme și proceduri instituite prin reglementările naționale și europene în vigoare”, se mai arată în punctul de vedere oficial al Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene.