• Un deţinut, condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui agent imobiliar, a fost executat miercuri în Texas.
  • Aceasta fiind cea de-a doua execuţie din acest an în statul american.
  • Texas, cel mai mare stat conservator din sud care execută cei mai mulţi deţinuţi în Statele Unite, a executat trei deţinuţi în 2021 şi are programate alte trei execuţii pentru 2022.

Un deţinut, condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui agent imobiliar, a fost executat miercuri în Texas, au declarat autorităţile, aceasta fiind cea de-a doua execuţie din acest an în statul american, potrivit Le Monde.

Kosoul Chanthakoummane, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea lui Sarah Walker, în vârstă de 40 de ani, care a fost bătută şi înjunghiată într-o casă de prezentare în 2006.

În pofida faptului că ADN-ul său a fost găsit sub unghiile victimei şi a mărturiilor care îl legau de locul crimei, Chanthakoummane şi-a menţinut întotdeauna nevinovăţia.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

,,Familiei doamnei Walker, sper că moartea mea vă va aduce pace” , a spus el în ultimele sale cuvinte, potrivit autorităţilor din Texas.

Kosoul Chanthakoummane a încercat de mai multe ori să facă apel la condamnarea sa, argumentând că probele care îl legau de crimă nu erau ştiinţifice, însă o curte de apel a decis că acestea sunt suficiente ca execuţia să aibă loc.

Texas, cel mai mare stat conservator din sud care execută cei mai mulţi deţinuţi în Statele Unite, a executat trei deţinuţi în 2021 şi are programate alte trei execuţii pentru 2022, potrivit site-ului Departamentului de Justiţie Penală din Texas.