STB a montat pe dos stâlpul de tramvai care a căzut în Piața Unirii. Care a fost explicația

Că lumea e cu susul în jos, știam deja. A venit și explicația STB pentru care stâlpul ruginit care a căzut peste un tramvai la Unirii a fost remontat invers –  cu susul în jos.

Societatea a spus pentru Buletin de București că soluția a fost una de urgență, ca să nu fie întreruptă funcționarea tramvaielor în zonă, și că e doar provizorie.

Nu e însă singurul stâlp montat invers în Piața Unirii. Pe Google Maps apare unul montat așa tot „provizoriu”, încă din 2018, care nu a fost schimbat nici până astăzi.

Reprezentanții STB ne asigură însă că toți cei 11 stâlpi din rondul de la Unirii, vechi din anii ’80, vor fi schimbați.

Mai bine așa decât la Piatra-Neamț, unde stâlpii cu led au fost montați în așa fel încât să lumineze spre cer, nu spre stradă.

Exit mobile version