• Turcia a criticat în mod constant Suedia şi alte state vest-europene pentru găzduirea unor organizaţii considerate drept teroriste de către autorităţile turce.
  • Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut luni Turciei şi Ungariei să ratifice rapid tratatele pentru admiterea Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică.
  • Suedia şi Finlanda au decis să adere la NATO de teama riscurilor generate de invazia militară rusă în Ucraina.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a cerut joi Turciei, în cursul unei vizite la Ankara, să ratifice rapid admiterea Suediei şi Finlandei în NATO, deşi ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a semnalat că Suedia încă nu îndeplineşte criteriile.

Cred în continuare că este momentul să fie ratificată acum aderarea Finlandei şi Suediei”, a afirmat Jens Stoltenberg cu ocazia deplasării în Turcia pentru a demonstra solidaritatea în contextul cutremurelor soldate cu cel puţin 36.000 de morţi.

Nu ar fi realist să afirmăm că Suedia a îndeplinit deplin obligaţiile care decurg din protocolul de aderare”, a afirmat, în schimb, Mevlut Cavusoglu, conform cotidianului Le Figaro. Turcia este pregătită să evalueze procesul de aderare a Finlandei la NATO separat de Suedia”, a subliniat ministrul turc de Externe.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a cerut luni Turciei şi Ungariei să ratifice rapid tratatele pentru admiterea Suediei şi Finlandei în Alianţa Nord-Atlantică, argumentând că acţiunea va consolida apărarea comună. Toate statele trebuie să ratifice fără întârziere” aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, a declarat Annalena Baerbock cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Helsinki cu omologul său finlandez, Pekka Haavisto.

Suedia şi Finlanda au decis să adere la NATO de teama riscurilor generate de invazia militară rusă în Ucraina. Parlamentele Ungariei şi Turciei trebuie să ratifice aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, dar Administraţia Recep Tayyip Erdogan are obiecţii privind admiterea Suediei, după o serie de proteste antiturce desfăşurate în Stockholm. Pe fondul disensiunilor, o reuniune a Comitetului permanent al reprezentanţilor Turciei, Suediei şi Finlandei, care era programată în februarie în Turcia, a fost amânată pe termen nedeterminat.

Turcia a criticat în mod constant Suedia şi alte state vest-europene pentru găzduirea unor organizaţii considerate drept teroriste de către autorităţile turce, printre care grupurile separatiste kurde Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile Populare de Apărare (YPG), precum şi membri ai reţelei clericului islamist disident Fethullah Gulen, acuzat de organizarea în 2016 a tentativei de lovitură de stat militară din Turcia. Fethullah Gulen, aflat în SUA, neagă acuzaţiile privind implicarea în complotul militar.