• Șefii de stat și de guvern din cadrul NATO s-au reunit, vineri, prin teleconferință securizată, pentru a discuta despre situația de securitate din Ucraina și din împrejurimi.
  • NATO: „Cerem Rusiei să înceteze imediat asaltul militar, să își retragă toate forțele din Ucraina și să se întoarcă de pe calea agresiunii pe care a ales-o.
  • NATO: „Pacea pe continentul european a fost distrusă în mod fundamental. Lumea va trage la răspundere Rusia, precum și Belarus, pentru acțiunile lor.”

Șefii de stat și de guvern din cadrul NATO s-au reunit, vineri, prin teleconferință securizată, pentru a discuta despre situația de securitate din Ucraina și din împrejurimi. Reuniunea a fost prezidată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Scopul reuniunii a constat în discutarea celei mai grave amenințări a momentului, la adresa securității euro-atlantice. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că NATO condamnă ferm invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, cu ajutorul Belarusului.

Cerem Rusiei să înceteze imediat asaltul militar, să își retragă toate forțele din Ucraina și să se întoarcă de pe calea agresiunii pe care a ales-o. Acest atac planificat de mult timp asupra Ucrainei, o țară independentă, pașnică și democratică, este brutal și complet neprovocat și nejustificat. Deplângem pierderile tragice de vieți omenești, suferința umană enormă și distrugerile cauzate de acțiunile Rusiei. Pacea pe continentul european a fost distrusă în mod fundamental. Lumea va trage la răspundere Rusia, precum și Belarus, pentru acțiunile lor. Facem apel la toate statele să condamne fără rezerve acest atac inconștient. Nimeni nu ar trebui să se lase păcălit de avalanșa de minciuni a guvernului rus.”, a declarat, vineri, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Acesta a transmis că, pe fondul respingerii căii diplomației și a dialogului care i-au fost oferite în mod repetat de către NATO și de aliați, Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru conflictul din Ucraina.

„A încălcat în mod fundamental dreptul internațional, inclusiv Carta ONU. Acțiunile Rusiei reprezintă, de asemenea, o respingere flagrantă a principiilor consacrate în Actul fondator NATO-Rusia: Rusia este cea care a renunțat la angajamentele asumate în cadrul acestui act. Decizia președintelui Putin de a ataca Ucraina este o greșeală strategică teribilă, pentru care Rusia va plăti un preț sever, atât din punct de vedere economic, cât și politic, pentru anii care vor urma. Rusiei i-au fost deja impuse sancțiuni masive și fără precedent. NATO va continua să se coordoneze îndeaproape cu părțile interesate relevante și cu alte organizații internaționale, inclusiv cu UE. La invitația secretarului general, ni s-au alăturat astăzi Finlanda, Suedia și Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat publicat de NATO.

NATO, solidară cu Ucraina, ia măsuri preventive în partea de est a Alianței

Stoltenberg a reiterat că NATO este solidară cu președintele, parlamentul și guvernul Ucrainei, „aleși în mod democratic, precum și cu poporul curajos al Ucrainei care își apără acum patria.”

Gândurile noastre se îndreaptă către toți cei uciși, răniți și strămutați de agresiunea Rusiei, precum și către familiile acestora. NATO își menține angajamentul față de toate principiile fundamentale care stau la baza securității europene, inclusiv faptul că fiecare națiune are dreptul de a-și alege propriile acorduri de securitate. Vom continua să acordăm sprijin politic și practic Ucrainei, în timp ce aceasta continuă să se apere singură, și îi invităm și pe alții să facă același lucru”, se arată în același comunicat al NATO.

El a reafirmat că NATO spirjină independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional, inclusiv în apele sale teritoriale.

Secretarul general al NATO a explicat că, statele Organizației vor continua să ia măsurile și deciziile necesare prin care să asigure securitatea și apărarea aliaților.

Având în vedere acțiunile Rusiei, vom trage toate consecințele necesare pentru postura de descurajare și apărare a NATO. Aliații au avut consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul de la Washington. Am desfășurat forțe terestre și aeriene defensive în partea estică a Alianței și mijloace maritime în întreaga zonă NATO. Am activat planurile de apărare ale NATO pentru a ne pregăti să răspundem la o serie de situații neprevăzute și pentru a securiza teritoriul Alianței, inclusiv prin apelarea la forțele noastre de răspuns. În prezent, efectuăm desfășurări suplimentare semnificative de forțe defensive în partea estică a Alianței. Vom face toate desfășurările necesare pentru a asigura o descurajare și o apărare puternice și credibile în întreaga Alianță, acum și în viitor. Măsurile noastre sunt și rămân preventive, proporționale și neescalitative”, a explicat Jens Stoltenberg.

El a spus că angajamentul NATO față de articolul 5 din Tratatul de la Washington este de neclintit.

Extras din comunicatul final al NATO după summitul online de astăzi, 25.02, la nivel de șefi de stat:

Având în vedere acțiunile Rusiei, vom atrage toate consecințele necesare pentru postura de descurajare și apărare a NATO.

Aliații au organizat consultări în temeiul articolului 4 din Tratatul de la Washington. Vom continua să luăm toate măsurile și deciziile necesare pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor aliaților.

Am desfășurat forțe terestre și aeriene defensive în partea de est a Alianței și active maritime în zona NATO.

Am activat planurile de apărare ale NATO pentru a ne pregăti să răspundem la o serie de situații neprevăzute și să securizăm teritoriul Alianței, inclusiv prin recurgerea la forțele noastre de răspuns.

Acum facem dislocări defensive suplimentare semnificative de forțe în partea de Est a Alianței.

Vom face toate dislocările necesare pentru a asigura o descurajare și o apărare puternice și credibile în cadrul Alianței, acum și în viitor.

Măsurile noastre sunt și rămân preventive, proporționale și ne-escaladante