• Peștii au devenit dependeți de metamfetamina aruncată în râuri.
  • Studiul a fost realizat în Cehia.
  • În cadrul cercetării, s-a descoperit că păstrăvii mutați într-un bazin cu apă necontaminată erau în sevraj.

Peștii din apele contaminate cu metamfetamină dezvoltă o dependență față de acest drog, potrivit unei noi cercetări.

Oamenii de știință din Cheia au declarat că acest lucru a provocat schimbări care au avut „consecințe negative neașteptate” asupra peștilor și la nivelul populației.

Cercetătorii cehi au izolat păstrăvii bruni într-un bazin cu apă îmbibată cu un nivel de metamfetamină care a fost găsit în râurile de apă dulce pentru a vedea dacă aceștia riscă să dezvolte o dependență, notează The Independent.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

După opt săptămâni, au fost mutați într-un acvariu cu apă dulce. Atunci când li s-a oferit posibilitatea de a alege între cele două bazine, păstrăvii au ales apa contaminată cu metamfetamină în primele patru zile de după, deoarece au suferit de sevraj, potrivit cercetării publicate în Journal of Experimental Biology.

Cum se comportă peștii în apele cu metamfetamină

Peștii care au petrecut timp în apa cu metamfetamină au fost, de asemenea, mai puțin activi decât cei care nu au fost, au arătat concluziile studiului.

„Modificarea comportamentului de mișcare și preferința pentru metamfetamină în timpul sevrajului au fost legate de reziduurile de droguri în țesuturile cerebrale ale peștilor și însoțite de modificări ale metabolomului cerebral”, au declarat cercetătorii de la Universitatea Cehă de Științe ale Vieții din Praga și de la Universitatea din Boemia de Sud.

„Rezultatele noastre sugerează că emisia de droguri ilicite în ecosistemele de apă dulce provoacă dependență la pești și modifică preferințele de habitat cu consecințe adverse neașteptate de relevanță la nivel individual și populațional”, a adăugat aceștia.

Cocaina aruncată în râuri face anghilele „hiperactive”

„Ca atare, studiul nostru identifică transmiterea problemelor societății umane către ecosistemele acvatice”, se mai arată în studiu.

Alte cercetări au analizat anterior impactul drogurilor asupra poluării apelor. Cocaina aruncată în râuri face anghilele „hiperactive” și le amenință supraviețuirea, s-a arătat într-un studiu realizat în 2018. De asemenea, medicamente precum antibioticele și medicamentele pentru epilepsie se găsesc din ce în ce mai des în râuri la niveluri care ar putea afecta ecosistemele.