SUA cataloghează oficial gruparea rusă Wagner drept organizație criminală

8295396 13.10.2022 Service members of Russian private military company Wagner Group carry out reconnaissance on the line of contact, as Russia's military operation in Ukraine continues, in Luhansk People's Republics, Russia. Viktor Antonyuk / Sputnik

Statele Unite au catalogat Grupul paramilitar rus Wagner drept organizaţie criminală transnaţională şi au impus o serie de sancţiuni împotriva entităţii implicate în conflictul militar din Ucraina.

Departamentul Trezoreriei de la Washington a anunţat sancţiuni împotriva reţelei transnaţionale care oferă susţinere Grupului Wagner, fiind vizate persoane şi companii din sectorul militar rus şi apropiaţi ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, potrivit postului de televiziune CNN.

La rândul său, Departamentul de Stat a anunţat o serie de sancţiuni împotriva infrastructurii esenţiale a Grupului Wagner”.

Aceste acţiuni vin în sprijinul obiectivului nostru de a afecta capacitatea Moscovei de a continua războiul împotriva Ucrainei, de a încuraja tragerea la răspundere a celor responsabili de războiul de agresiune al Rusiei şi de abuzurile comise şi de a exercita presiuni suplimentare asupra sectorului rus al apărării” , a declarat secretarul de Stat american, Antony Blinken.

Exit mobile version