• Ambasadorul rus în Statele Unite a fost convocat la Departamentul de Stat, din cauza incidentului aerian produs deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare americane.
  • Ambasadorul american din Rusia a transmis o notă de protest la Ministerul rus de Externe.
  • Administraţia de la Washington a condamnat vehement incidentul, iar preşedintele Joseph Biden a fost informat despre situaţie.

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite a fost convocat la Departamentul de Stat, din cauza incidentului aerian produs deasupra Mării Negre, soldat cu prăbuşirea unei drone militare americane.

Îi vom transmite ambasadorului o notă de protest, din cauza unei încălcări clare a dreptului internaţional”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, citat de agenţia Reuters şi de cotidianul Le Monde.

Ambasadorul american din Rusia a transmis o notă de protest la Ministerul rus de Externe. O dronă militară americană s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră după o coliziune cu un avion de vânătoare al Rusiei. Administraţia de la Washington a condamnat vehement incidentul, iar preşedintele Joseph Biden a fost informat despre situaţie.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Nu este neobişnuit ca forţele ruse să intercepteze avioane care nu aparţin Rusiei deasupra Mării Negre. Vreau să subliniez că această dronă MQ-9 zbura în spaţiul internaţional, deasupra apelor internaţionale şi nu prezenta nicio ameninţare pentru nimeni; acţiunea de interceptare a fost nesigură şi neprofesionistă. Au mai fost interceptări, chiar şi în ultimele săptămâni, dar aceasta este notabilă, din cauza modului nesigur şi neprofesionist, care a provocat doborârea aeronavei noastre”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă. Drona a fost doborâtă controlat de Forţele Aeriene americane din cauza avariilor suferite în coliziune.