Suedia, una dintre țările UE cu cea mai mare rată a criminalității. Fenomenul a degenerat din cauza imigranților

  • Mortalitatea provocată din cauza armelor de foc din Suedia este dublă față de Italia.
  • În 2018, Suedia ocupa primul loc în UE în ceea ce privește criminalitatea.
  • Polițiștii din Suedia au înregistrat în 2020 peste 360 de incidente cu arme de foc.
  • În anul 2020 din cauza armelor de foc au fost înregistrați 47 de morți i 117 de răniți.
  • Segmentul de vârstă 20-29 ani este cel mai prezent în rândul victimelor.

Chiar dacă ai auzit că țările nordice sunt printre cele mai liniștite state din lume, lucrurile nu stau chiar așa. Îți spun că Suedia este considerată una dintre țările europene cu cele mai mari rate al mortalității provocate de arme de foc.

O spune un clasament european întocmit de Consiliul Suedez pentru Prevenirea Criminalității. Ultimele date pentru intervalul 2014-2017 plasează Suedia pe locul al 2-lea în UE, după Croația și înainte de Letonia. Potrivit Consiliului, numărul victimelor a crescut de peste două ori într-un deceniu.

„Suedia nu mai are acea comunitate pură”

Alina este din Târgu Mureș. De mai bine de 5 ani s-a stabilit la Stockholm și lucrează în domeniul bancar.
Fenomenul nu-i este străin. Înainte să-și caute chirie, prietenii care locuiau deja acolo au sfătuit-o să evite periferia orașului.

„N-am avut niciodată reținerea asta mai ales că stau într-un cartier destul de sigur. Știu că sunt probleme în Malmo pentru că au anumite găști care sunt mai puternice acolo. Din câte am auzit pentru că sunt cei mai mulți emigranți”, a declarat Alina Togănel.

Liviu Chesnoiu, expert criminalist, îți spune că în Suedia, fenomenul a degenerat din cauza imigranților.
Mai mult, în cartierele unde aceștia ajung să locuiască au loc reglări de conturi între grupări criminale.

„Ei nu mai au acea comunitate pură, să zicem. Au venit peste ei tot felul de populații și au mai alterat puțin să zicem așa, acest pilon de puritate. Noi nu avem bani să ne înarmăm, noi nu avem bani să ne protejăm. Asta ne situează totuși departe de standardul lor așa și din punct de vedere al criminalității”, a declarat expertul criminalist Liviu Chesnoiu.