• Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) trage un semnal de alarmă
  • O persoană din judeţul Olt a sunat la 112 de 9.544 de ori, iar alţi 44 de români au apelat numărul de urgenţă de cel puţin 1.000 de ori
  • Peste 311.000 de apeluri au fost abuzive la 112, în primul semestru din 2020

Potrivit STS, în primele 6 luni ale anului 2020, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgenţe.

Peste 311.000, respectiv 6,47%, au fost apeluri abuzive.

De exemplu, o persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgenţă de cel puţin 1.000 de ori.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Cetăţenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgenţă reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informaţii sau au folosit linia de urgenţă în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenţia agenţiilor specializate (Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc)”, spun reprezentanţii STS.

De exemplu, un cetăţean a sunat de pe o cartelă prepay în Centrul 112 Giurgiu şi s-a recomandat cu numele de „Iulian”. În doar două luni, „Iulian” a sunat de peste 1.500 de ori la 112 fără a avea vreo urgenţă, invocând diverse motive care nu necesitau intervenţia operativă a echipajelor specializate.

„Iulian” a fost identificat de către poliţiştii giurgiuveni şi a primit o amendă, care l-a determinat să nu mai sune la 112 fără motiv.

„La fel ca <Iulian> au fost şi alţi cetăţeni, din alte judeţe, care au sunat la 112 în mod abuziv, fără a avea urgenţe. O persoană din Ilfov a sunat de 7.573 de ori, o altă persoană din Vaslui a apelat de 6.779 de ori, un cetăţean din Neamţ de 5.695 de ori, iar un alt cetăţean din judeţul Cluj de 5.563 de ori”, spun cei de la STS.

Potrivit sursei citate, apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă de până la 2.000 de lei şi până la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii, iar dacă echipele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei şi până la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.