• Sute de români care călătoreau cu o firmă de transport din Satu Mare au rămas blocați de azi noapte la granița dintre Marea Britanie și Franta.
  • Noi restricții de călătorie au intrat în vigoare în Europa începând de duminică de la miezul noții.
  • România și alte țări europene au suspendat zbourile înspre și dinspre Marea Britanie.
  • Asta după ce a fost descoperită o nouă tulpină de coronavirus în sudul Angliei, mult mai contagioasă.

De la ora 19:00, toate zborurile vor fi suspendate pe relația România – Marea Britanie. Măsura va fi valabilă în următoarele 14 zile, cel puțin.

Ce se întâmplă cu cei veniți din UK? Cei care au aterizat azi-noapte pe Otopeni, după miezul nopții, au avut surpriza să afle că vor intra în carantină în țară.

Primele probleme au și apărut/ Sute de români sunt blocați de aproape 24 ore la granița dintre Franța și Marea Britanie, în Dover.

Care sunt țările care au interzis zborurile spre Marea Britanie? Din ce în ce mai multe țări europene: Polonia, Franța, Italia, Belgia, Irlanda, Germania, Olanda, Luxemburg, Austria, Bulgaria. Pls alte țări de pe alte continente: Canada, Argentina, Chile.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Franța a anunțat suspendarea, începând cu dată de 20 decembrie, ora 24:00, a circulației dinspre Marea Britanie, pentru transporturile de mărfuri și de pasageri – pe cale rutieră, aeriană, maritimă și feroviară – pentru cel puțin 48 de ore.