• În Israel cei aflați în carantină la domiciliu vor fi controlați prin folosirea unei brățări electronice sau a unei aplicații. Măsura a provocat critici intense pe rețelele de socializare.
  • Excepție sunt anumite cazuri umanitare, și copiii sub 14 ani, precum și persoanele vaccinate și cele care s-au însănătoșit și au un pașaport verde.
  • Toate persoanele care intră în Israel trebuie să prezinte un test negativ înainte de zbor și după aterizare.

Parlamentul israelian a aprobat monitorizarea electronică a călătorilor nevaccinați, care vin din străinătate și trebuie să intre în carantină, informează Der Standard.

Knessetul din Ierusalim a anunțat miercuri că controlarea carantinei la domiciliu ar putea fi făcută prin intermediul unei brățări electronice sau a unei aplicații pentru smartphone. Conform deciziei, oricine refuză această formă de supraveghere trebuie să petreacă perioada de carantină într-un hotel special destinat acestui scop.

Excepție de la regulile de carantină israeliene fac anumite cazuri umanitare și copiii sub 14 ani. În aceeași situație se află și persoanele vaccinate și cele care s-au însănătoșit și au un pașaport verde. Însă, la fel ca persoanele nevaccinate, acestea trebuie să prezinte un test negativ înainte de zbor și după aterizare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Reglementări stricte de intrare în țară

Israelul dorește să controleze intrarea în țară mai strict pentru a preveni introducerea de mutații ale coronavirusului pe teritoriul său, deoarece acest lucru ar putea pune în pericol succesul celei mai intense campanii de vaccinare de pe glob. În prezent, nu au voie să intre în țară mai mult de 3.000 de persoane pe zi.

Statul israelian a spus că motivul adoptării măsurilor noilor măsuri de supraveghere, care au fost receptate foarte critic pe rețelele de socializare, a fost dat de numeroasele încălcări ale carantinei, inclusiv de către cei purtători de coronavirus.