• SUA au anunțat încă din aprilie intenția de a interzice țigările cu mentol.
  • Decizia ar putea salva peste 16.000 de vieți, anual, în SUA.
  • Țigările mentolate au fost interzise deja în UE și Marea Britanie.

Statele Unite vor să interzică țigările mentolate. Decizia ar putea salva 650.000 de vieți în următorii 40 de ani,
potrivit celui mai recent raport realizat de Universitatea din Michigan. Experții vin însă și cu măsuri alternative.

Ce rezultate se așteaptă specialiștii din sănătate să obțină cu o astfel de decizie?

Interzicerea produselor mentolate ar putea duce la câștiguri considerabile pentru sănătatea oamenilor. Specialiștii se așteaptă ca numărul persoanelor fumătoare să scadă cu 15% în următorii 40 de ani dacă autoritățile vor pune în aplicare interdicția.

Măsura nu s-ar aplica însă și pentru țigările electronice sau pentru alternativele pe bază de vapori. În plus, specialiștii propun măsuri suplimentare precum creșterea taxelor pentru astfel de produse, dar și comercializarea doar pentru persoane peste 21 de ani.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Și la noi au fost interzise. În ce alte state se mai aplică interdicția?

Începând din data de 20 mai 2020, tutunul cu arome sau ţigările mentolate au fost interzise în ţările din Uniunea Europeană şi nu se mai găsesc la vânzare, ca urmare a unei Directive europene ce vizează comerţul cu ţigări mentolate, ţigări cu filtru, hârtie și capsule care conțin arome. Şi în Marea Britanie sunt interzise aceste ţigări.

Specialiștii au contrazis de-a lungul timpului teoriile care spuneau că aceste tigări sunt mai puțin periculoase pentru sănătate decât cele normale. Ba mai mult, ele sunt mult mai atractive pentru tineri cu vârste din ce în ce mai mici.

Organizația Mondială a Sănătății cerea în urmă cu o lună guvernelor să ia măsuri pentru a preveni dependența de tutun la adolescenți și tineri.