Tot județul Ilfov e de aseară în scenariul roșu. Prefectul de Ilfov contestă rata de infectare

Cătălin Condruț, corespondent Aleph News:Tot județul Ilfov a intrat în scenariul roșu de luni seară, pentru două săptămâni, după ce rata de infectare a ajuns la 8,13 la mia de locuitori. Este o medie, pentru că sunt localități cu rată de 2 la mia de locuitori, dar și unele cu rată de peste 11. Acum sunt în carantină 11 localități: Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna, Bragadiru, Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni. Prefectul de Ilfov contestă rata de infectare. Spune că numărul celor care locuiesc în Ilfov e mult mai mare decât cel oficial. S-au închis la interior restaurantele și cafenelele și este interzisă activitatea în sălile de spectacole și în cinematografe, precum și în sălile de jocuri de noroc în toate localitățile din județ. Aceste restricții sunt în vigoare de luni seară de la ora 20:00 și până în 6 decembrie, pentru localitățile în care nu este instituită carantina zonală.”.

Daniel Tudorel Zamfir, prefect Ilfov:Este imposibil să spun așa ceva. Este imposibil. Nu avem nicio posibilitate de verificare. La Berceni, din 75 de cazuri, 46 erau cu buletine de București. Din 270 de cazuri, la Bragadiru, 136 erau cu buletine din altă parte. Rata de infectare nu este cea reală. Adică nu este cea reală raportându-mă la populația efectivă”

RESTRICȚII PENTRU JUDEȚUL ILFOV

Sursa: Instituția Prefectului Județului Ilfov

CHIAJNA, ILFOV

Exit mobile version