• Donald Trump este criticat pentru modul în care gestionează convorbirile telefonice cu alți lideri de state.
  • Secretari și consilieri ai liderului de la Casa Albă spun că este „dominat“ în conversațiile cu Vladimir Putin și „abuziv“ în cele cu principalii aliați ai SUA.
  • Din acest motiv, oficialii SUA spun că președintele american este „un pericol pentru securitatea națională a SUA“.

Știi și tu că uneri nu e ușor să gestionezi o convorbire telefonică, Nici Donald Trump nu reușește, sau cel puțin asta spun secretarii și consilierii lui, care îl consideră, din acest motiv, „un pericol pentru securitatea națională“. Ei susțin că în sute de apeluri telefonice cu șefi de stat străini, președintele SUA a fost deseori nepregătit pentru a purta discuții pe teme importante, scrie CNN.

Spre exemplu, în privința conersațiilor cu Vladimir Putin sau Regep Erdogan, de cele mai multe ori, Trump ar fi fost în poziția de „dominat“. Pe de altă parte, când vorbește cu principalii aliați ai Statelor Unite, în special cu femei, oficialii spun că Trump are un discurs „abuziv“.   

De obicei, cu Macron „nu a ajuns nicăieri“, iar convorbirile se concentrau pe prelegerile președintelui American în special despre Franța și alte țări care nu îndeplinesc îndatoririle NATO, politicile de imigrare liberale sau dezechilibrul comercial cu SUA.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Dar atacurile sale, au spus sursele, au fost destinate cel mai des femeilor șefi de stat. Atât în conversațiile cu May, cât și cu Merkel, președintele le-a denigrat și le-a descris ca fiind „aproape sadice“. Uite ce a spus o sursă: „Unele dintre lucrurile pe care i le-a spus lui Angela Merkel sunt pur și simplu de necrezut: a făcut-o «proastă» și a acuzat-o că ar fi în buzunarul rușilor“. Apelurile „sunt atât de neobișnuite”, a confirmat un oficial german, încât s-au luat măsuri speciale la Berlin pentru a se asigura că conținutul lor a rămas secret. Oficialul a descris comportamentul lui Trump cu Merkel în apeluri ca fiind „foarte agresiv”.

Conversațiile lui Trump cu May, premierul Regatului Unit din 2016 până în 2019, au fost descrise drept „umilitoare și asemănătoare cu bullying-ul”. Trump a numit-o „nebună“ în abordarea ei asupra problemelor legate de Brexit, NATO și imigrație.

Îngrijorările privind conversațiile au apărut după ce s-a aflat că Trump ar fi avut ocazia să afle încă din luna martie detalii referitoare la o recompensă pe care Rusia ar fi oferit-o talibanilor pentru a ataca trupe americane din Afganistan.