- Proiectul de 300 milioane dolari a fost deja finanțat integral, iar democrații îl critică pentru modificarea reședinței prezidențiale.
- Surplusul de fonduri ar putea finanța un Arc de Triumf la Washington, un alt proiect dorit de Trump.
- Numele oficial al sălii nu a fost decis.
Președintele american Donald Trump, cunoscut pentru clădirile care îi poartă numele, precum Trump Tower sau Trump Hotel, afirmă că nu are de gând să procedeze la fel și cu sala de bal aflată în construcție la Casa Albă, în zona aripii de est, relatează presa din SUA.
„N-am intenția să-i dau numele meu”, a declarat Trump, citat de ABC News, înainte de plecarea în turneul său în Asia. Liderul de la Washington a respins articolele apărute pe această temă, catalogându-le drept „Fake News”. El a sugerat că sala ar putea fi numită „Sala de bal Prezidențială” și a precizat că „nu ne-am gândit încă la un nume”.
Înaintea declarațiilor sale, surse citate de ABC News au dezvăluit că unii membri ai administrației numeau deja construcția „Sala de Bal a președintelui Donald J. Trump”, denumire care ar fi apărut și într-un document intern cu lista donatorilor ce finanțează proiectul.
Noua sală de bal, cu o suprafață de aproximativ 8.000 de metri pătrați, costă în jur de 300 de milioane de dolari și a fost criticată de reprezentanți ai Partidului Democrat, care susțin că președintele tratează reședința prezidențială ca pe o proprietate personală. Conform unei surse de la Casa Albă, au fost deja strânse 350 de milioane de dolari, iar surplusul ar putea fi direcționat către un alt proiect dorit de Trump: construirea unui Arc de Triumf în Washington.
Liderul american a prezentat recent planurile pentru acest arc în fața miliardarilor care au contribuit la finanțarea noii săli de bal, fără a menționa dacă monumentul va purta sau nu numele „Arcul de Triumf Trump”.