- Ursula von der Leyen: În UE, 70% dintre adulți au fost imunizați cu o doză.
- În Uniunea Europeană, 57% dintre adulți au fost vaccinați cu ambele doze.
- România a vaccinat cu ambele doze doar 30% din populația peste 18 ani.
- Malta este campioana vaccinării în Uniunea Europeană, urmează Islanda.
În vreme ce noi abia mai imunizăm 10 oameni pe zi în fiecare centru de vaccinare, alții au imunizat cât pentru toată România la un loc.
Și, așa, Uniunea Europeană reușește să fie cu vaccinarea în grafic. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, ne anunță că 70% dintre europeni au făcut cel puțin o doză de vaccin.
„Uniunea Europeană s-a ținut de promisiune. Ținta noastră era să protejăm 70% dintre adulți cu cel puțin o doză până în luna iulie. Astăzi am atins această țintă. Și 57% dintre adulți au fost, deja, imunizați cu ambele doze. Aceste cifre fac din Europa un lider la nivel mondial”, a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.
România, la coada clasamentului
UE e lider, dar România e codașă. Dacă noi am vaccinat mai puțin de 5 milioane de persoane, sunt țări care au
imunizat, deja, chiar de două ori populația totală a României. Germania, Franța, Spania, Italia au 40, respectiv 20 de milioane de cetățeni imunizați cu ambele doze.
Asta înseamnă că au aproape jumătate dintre adulți complet imunizați împotriva COVID. Doar bulgarii stau mai prost decât noi. Deși în Vestul Europei lucrurile stau bine, Ursula von der Leyen atrage iar atenția că vaccinarea e vitală ca valul patru să fie depășit cu bine.
„Varianta Delta este foarte periculoasă. Și, ca urmare, fac apel către toți cei care au oportunitatea să se vaccineze, să o facă. Pentru propria sănătate. Și să-i protejeze pe ceilalți. Uniunea Europeană va continua să asigure suficiente doze de vaccin”, a mai scris șefa CE, pe Twitter.