- Șase orașe din Polonia nu vor primi fonduri UE.
- Acestea nu susțin drepturile și libertățile LGBT.
- Comisia Europeană refuză să finanțeze state europene care nu susțin valorile Uniunii.
Uniunea Europeană a refuzat să finanțeze șase orașe din Polonia pentru că acestea nu susțin drepturile și comunitățile LGBT, relatează CNN.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că „Prin tratatele noastre în Europa ne dorim să ne asigurăm că fiecare european are libertatea să fie cine vrea, să trăiască unde își dorește, să iubească pe cine simte și să țintească cât de sus vrea. O să continui să susțin #UnionOfEquality”.
Helena Dalli, Comisarul European pentru Egalitate, a scris pe Twitter că valorile susținute de Uniunea Europeană ar trebui să fie respectate de toate statele membre.
„Valorile și fundamentele Uniunii Europene trebuie să fie respectate de toate statele membre și de toate autoritățile. Din acest motiv, șase orașe din Polonia care refuză să susțină comunitatea LGBT nu vor primi finanțări”, a spus Helena Dalli.
Este vorba despre fonduri UE, în valoare de 25.000 de euro, care ar trebui să fie accesate de toți europenii.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Adalbert Jahnz, a afirmat că „Șase aplicații au fost respinse pentru că răspunsul reprezentantului legal al proiectului nu a oferit comisiei suficiente motive și garanții că proiectul se va alinia la caracteristicile și obiectivele generale ale valorilor Uniunii Europene”.