• Preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, critică în termeni duri decretul impus de Vladimir Putin.
  • Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, joi, aplicarea unui armistiţiu unilateral temporar în Ucraina, cu ocazia celebrării Crăciunului ortodox pe stil vechi.
  • Oficialii ucraineni au comentat în termeni duri aşa-zisa mână întinsă de Putin.

După Ucraina, şi oficialii UE critică iniţiativa Kremlinului şi fac zid în jurul Kievului. Asta după ce Joe Biden a afirmat că mişcarea lui Putin este să câştige ceva timp, nefiind argumentată de raţiuni creştine.

„Există un agresor: Kremlinul. Şi o victimă – poporul ucrainean. Retragerea trupelor ruse este singura opţiune serioasă pentru restabilirea păcii şi securităţii. Anunţul unei încetări unilaterale a focului este la fel de fals şi ipocrit precum anexările ilegale şi groteşti şi referendumurile care le însoţesc”, a scris într-un tweet preşedintele Consiliului UE, Charles Michel.

Putin a propus unilateral o încetarea a focului pentru 36 de ori, pe durata Crăciunului. Oficialii ucraineni au comentat în termeni duri aşa-zisa mână întinsă de Putin. Primul a fost consilierul preşedintelui Zelenski, apoi a urmat o poziţie din partea ministrului de Externe de la Kiev.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„Preşedintele Zelenski a propus o formulă clară a păcii în zece paşi. Rusia a ignorat acest lucru şi, în schimb, a bombardat Hersonul în ajunul Crăciunului, lansând lovituri în masă cu rachete şi drone în ajunul Anului Nou. Actuala lor „încetare unilaterală a focului” nu poate şi nu trebuie luată în serios”, a postat pe Twitter ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba.

„Sunt reticent să răspund la orice spune Putin. Mi s-a părut interesant. Era pregătit să bombardeze spitale, grădiniţe şi biserici pe 25 decembrie şi de Anul Nou. Cred că încearcă să aibă puţin oxigen”, a afirmat Biden, citat de postul de televiziune CNN.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, joi, aplicarea unui armistiţiu unilateral temporar în Ucraina, cu ocazia celebrării Crăciunului ortodox pe stil vechi. Ordinul transmis armatei ruse pentru oprirea atacurilor este valabil în zilele de 6 şi 7 ianuarie. „Ţinând cont de apelul Sanctităţii sale, Patriarhul Chiril, i-am ordonat ministrului Apărării să introducă un regim de încetare a focului pe toată linia de contact cu părţile din Ucraina, începând de pe 6 ianuarie la prânz, până pe 7 ianuarie la ora 24.00″, a comunicat Kremlinul, conform cotidianului Le Monde.