• Noul punct se va deschide între localitățile Beba Veche și Kübekháza, în apropierea graniței cu Serbia.
  • Proiectul implică și modernizarea drumului județean DJ 682 pe o porțiune de 24 kilometri.
  • Construcția infrastructurii și a utilităților necesare punctului de trecere a frontierei va fi asigurată de CNAIR.

Un nou punct de trecere a frontierei va fi deschis între România și Ungaria. A fost încheiat un memorandum în acest sens între cele două țări.

Propunerea deschiderii acestui punct de frontieră a fost înaintat de Consiliul Județean Timiș, deci este o inițiativă regională. Această propunere a fost dezbătută în august, în acest an, de către experți români și ungari. S-au discutat toate detaliile tehnice, de infrastructură, de contol al frontierei, iar vineri, guvernul a aprobat acordul pentru construcția acestui punct de trecere al frontierei, între Beba Veche și Kübekháza. Este vorba de localități aflate doar la cățiva kilometri una de cealaltă, dar pentru a ajunge din Beba Veche la Kübekháza, călătorii trebuiau să ocolească până la Nădlac, deci cam 25 de kilometri și de acolo înapoi, în total, cam 50 de kilometri încă o dată pentru un drum de doar câțiva kilometri.

De ce este necesar acest nou punct de trecere

Este important pentru că este vorba despre colțul cel mai vestic al României, practic la intersecția graniței dintre Serbia, România și Ungaria, un punct destul de frecventat între cele trei țări. În plus, cei care vor să meargă în localitatea Seghet, din spre Timișoara, nu mai trebuie să ocolească spre Nădlac și de acolo înapoi la vest spre Seghet, ci pot trece prin acest punct de trecere al frontierei și astfel să economisească foarte mulți kilometri.

Recomandări

ROMÂNIA VA EVALUA COMPETENȚELE DE CITIRE
TAYLOR ÎȘI SCHIMBĂ GARDEROBA
CRIPTOMONEDELE SUNT ARMA LUI TRUMP
A.I.-UL DUPĂ MOARTE DEVINE AFACERE
V. NULAND RUPE TĂCEREA
SUNTEM ÎN TOPUL DESTINAȚIILOR

De altfel, acest proiect include și reamenajarea și renovarea Drumul Județean 682. De la Beba Veche până la Nădlac este un drum important, care va degreva, de altfel, și traficul de frontieră de la Nădlac, care se aglomerează foarte mult, de exemplu, în lunile de vară din vacanță.

Citește și