Democrația românească a făcut pași înapoi, odată cu accederea în Parlament a partidului AUR, formațiune de factură neofascistă, declară la RFI Alexandru Muraru, Reprezentantul Special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei și Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.

Alexandru Muraru cere autorităților judiciare să ia măsuri împotriva unui simpatizant al partidului AUR, care a publicat pe Facebook o listă cu ceea ce el numește trădători de patrie, care ar trebui executați, dacă ar fi reintrodusă pedeapsa cu moartea. „Eu cred că asistăm la un fenomen foarte periculos. Odată cu accederea în Parlament a unui partid de factură neofascistă, eu cred că democrația românească a făcut din păcate pași înapoi, ne-am întors în timp”, a declarat reprezentantul guvernului în emisiunea Știu.

Întrebat la RFI dacă AUR, partid ales democratic în Parlament, poate fi scos în afara legii, Reprezentantul Special al Guvernului a răspuns că această posibilitate nu este exclusă. „Din punctul meu de vedere, s-au adunat numeroase elemente care merg spre această direcție, pentru că sigur, legea este foarte clară, există anumite condiții în care un partid poate fi scos în afara legii, dar acum noi ne aflăm în fața unui cumul de factori și de acțiuni care converg spre această direcție, la mai puțin de șase luni de la accederea acestui partid politic în Parlament (…), ceea ce înseamnă că există circumstanțe atenuante ca acest partid să fie supus nu doar unei monitorizări, dar unei asemenea acțiuni de scoatere în afara legii”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT