- „Spiru Haret” spune că, potrivit normelor sale interne, „verificarea unei persoane” și „furnizarea de informații se face doar la solicitarea organelor judiciare/ judecătorești”.
- Universitatea face trimitere și la CV-ul lui Bogdan Licu de pe site-ul Ministerului Public susținând că informațiile privind studiile acestuia există la instituțiile la care acesta a fost încadrat, instituții care „cu certitudine” i-au verificat „parcursul academic” la admiterea în magistratură.
- Numai că, potrivit CSM, și modul cum a intrat Bogdan Licu în magistratură, examenele și rezultatele acestora sunt „confidențiale”.
Într-un răspuns oferit în baza legii 544/2001, Universitatea particulară „Spiru Haret” se folosește de Regulamentul european privind GDPR și refuză să spună public dacă Bogdan Licu, actualul adjunct al procurorului general al PÎCCJ, votat de Camera Deputaților pentru a deveni judecător CCR, a urmat cursurile Facultății de Drept ale Universității Spiru Haret, ce formă de învățământ a urmat acesta, dacă este absolvent și dacă Universitatea „Spiru Haret” i-a eliberat cumva lui Licu în data de 3 octombrie 1996, o diplomă de licență cu seria N, nr. 028983/1983 pe care acesta și-a anunțat-o pierdută.
Printr-un anunț cu numărul 41.629 publicat în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, nr.404, pe 23 noiembrie 2009 – la capitolul „Pierderi de acte”, Bogdan Licu, vicepreședinte CSM la acea vreme, „aduce la cunoștință pierderea diplomei de licență seria N nr.028983/1983, eliberată la 3 octombrie 1996 de Universitatea „Spiru Haret” din București, Facultatea de Drept, promoția 1995”.
Seria și numărul diplomei de licență în drept pe care Bogdan Licu susține că o avea de la Universitatea „Spiru Haret” din București, Facultatea de Drept, coincide cu seria și numărul diplomei de licență în drept care fusese obținută de de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, act pe care și-l legalizase în copie certificată cu 3 ani mai devreme, pe 12 septembrie 2006, la Biroul Notarului Public Dan Simona Cristina din sectorul 2.
Anunțul pierderii diplomei de licență, dat în perioada scandalului „Fabrica de diplome Spiru Haret”
Datele diplomei de licență în drept a lui Bogdan Licu apărute în presă arată că acesta a obținut în 1996 media generală la licență de 7,54, în examenele de la Babeș Bolyai Licu fiind notat cu 5 la proba de Drept Penal, cu 6 la proba pe Drept Civil și cu 10 pe Dreptul Muncii, media generală de promovare a anilor de studii la Universitatea „Spiru Haret” din București, Facultatea de Drept fiind de 7,08.
Anunțul pierderii licenței diplomei de licență de la Universitatea „Spiru Haret” din București, Facultatea de Drept a fost dat de Bogdan Licu în perioada scandalului Spiru Haret, după ce Guvernul României a dat Ordonanța de Urgență prin care a desființat învățământul la distanță de la „Spiru Haret” și a cerut absolvenților de Drept ai universității particulare să-și completeze studiile.
Universitatea „Spiru Haret” susține că, potrivit normelor sale interne, „verificarea unei persoane sub aspectul unei eventuale apartenențe la comunitatea academică, respectiv furnizarea de informații, se face doar la solicitarea organelor judiciare/ judecătorești competente ( într-un cadru procesual legal)”.
Mai mult, în același răspuns semnat de rector, Universitatea „Spiru Haret” face trimitere la CV-ul lui Bogdan Licu de pe site-ul Ministerului Public și susține următoarele: „în măsura în care apreciați că informațiile publice, disponibile în mediul online pe pagina de web a Ministerului Public, valorificate deja de mass media, nu sunt suficiente pentru a satisface interesul cititorilor dvs, puteți folosi instrumentele consacrate de dispozițiile legii 544/2001 în raport cu instituția/instituțiile la care persoana nominalizată este/a fost încadrată, instituții care, cu certitudine, au verificat parcursul academic al candidatului la admiterea în magistratură/ la ocuparea unei funcții din cele enumerate în CV-ul profesional sau vă puteți adresa direct persoanei vizate”.
Bogdan Licu a fost numit judecător CCR pe 3 mai 2022
Bogdan Licu a fost solicitat să ofere explicații publice în legătură cu studiile și licența pierdută de la Spiru Haret, însă acesta a refuzat.
Răspunsul Universității particulare „Spiru Haret” are parafa actualului rector Aurelian A. Bondrea, fiul lui Aurelian Gh. Bondrea, implicat în trecut în scandalul cunoscut drept „fabrica de diplome Spiru Haret”.
Ieri și Consiliul Superior al Magistraturii a refuzat să comunice public examenele pe care le-a dat Bogdan Licu pentru intrarea în magistratură.
Refuzurile instituțiilor de a pune la dispoziția publicului datele privindu-l pe Bogdan Licu contrastează chiar cu îndemnul acestuia făcut în cadrul audierii din Comisia Juridică a Camerei Deputaților, prin care a solicitat să fie cerute datele privind examenele sale.
La propunerea PSD, Bogdan Licu a fost votat pe 3 mai 2022 de către parlamentarii PSD, PNL și UDMR din Camera Deputaților pentru a fi numit judecător CCR, numirea sa – din cauza controverselor – fiind contestată de USR la Curtea Constituțională.