- Fostul premier japonez a murit după ce a fost împușcat în timp ce susținea un discurs în orașul Nara din vestul țării.
- Oficialul a suferit răni în partea dreaptă a gâtului și la clavicula stângă, a declarat Departamentul de pompieri al orașului Nara, adăugând că a intrat în stop cardio-respirator înainte de a fi dus la spital.
- Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat, a declarat poliția.
Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit după ce a fost împușcat în timp ce susținea un discurs în orașul Nara din vestul țării, a anunțat postul public de televiziune NHK, citat de Sky News.
Moartea sa a fost confirmată și de o sursă din cadrul Partidului Liberal Democrat, aflat la guvernare, potrivit Reuters, citat de Sky Nwes.
Abe, care avea 67 de ani, se ținea de piet în timp ce se prăbușea la pământ, cu cămașa plină de sânge. NHK a prezentat imagini cu gărzile de securitate care alergau spre el.
El a suferit răni în partea dreaptă a gâtului și la clavicula stângă, a declarat Departamentul de pompieri al orașului Nara, adăugând că a intrat în stop cardio-respirator înainte de a fi dus la spital.
Un reporter aflat la fața locului a declarat că a auzit două bubuituri consecutive în timpul discursului lui Abe.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat, a declarat poliția.
Anterior, actualul prim-ministru Fumio Kishida a declarat că, deși se face „tot ce se poate face”, Abe se află într-o „stare gravă”.
Kishida a adăugat că „actul de brutalitate” a fost „absolut de neiertat”. El a cerut tuturor membrilor cabinetului să se întoarcă la Tokyo. Alegerile pentru camera superioară a Japoniei urmează să aibă loc duminică.