- Te poți subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei.
- Este vorba de titluri cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani.
- Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Poți subscrie începând de luni, 10 august 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani, te anunţă Ministerul Finanţelor.
Ce trebuie să știi? Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile. Rata dobânzii este de 3,5% – 1 an, 4% – 2 ani, 4,25% – 3 ani, 4,75% – 5 ani, fără plafon individual de subscriere. Titlurile de stat pot fi cumpărate de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada 10-31 august 2020 şi de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 10-28 august în mediul urban şi în perioada 10-27 august în mediul rural.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre