Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat, joi, că hotărârile Consiliului Local Sector 4 privind introducerea de tarife pe oră pentru locurile de parcare de pe unele bulevarde sunt nelegale, pentru că sectoarele administrează numai parcaje de reşedinţă.
„Hotărârile Consiliului Local Sector 4 privind introducerea de tarife pe oră pentru locurile de parcare de pe unele bulevarde sunt ilegale! Atrag atenţia că Primăria Sector 4 nu poate administra în regim de plată cu ora parcările de pe marile bulevarde, întrucât decizia intră în contradicţie cu prevederile Strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Sectoarele administrează numai parcaje de reşedinţă, exploatarea lor făcându-se prin închiriere către persoanele fizice îndreptăţite, pe bază de contract cu durata de valabilitate de 1 an şi cu posibilitatea reînnoirii”, scrie pe Facebook viceprimarul general al Capitalei Stelian Bujduveanu.
El precizează că pentru parcajele de reşedinţă administrate de sectoare, tarifele diferenţiate sunt stabilite doar de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
„Faptul că Primăria Sector 4 a stabilit tarife de închiriere cu ora este o încălcare a normelor în vigoare. Tarifele de închiriere cu ora sunt specifice parcajelor publice de utilitate generală (cf. art. 17 (2) din Anexa nr. 3 din Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti), categorie de parcaje care se află în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În plus, Comisia Tehnică de Circulaţie a Municipiului Bucureşti, autoritatea care încadrează parcajele pe categorii, nu a avizat niciodată parcaje de reşedinţă pe arterele principale din Sectorul 4”, conchide Bujduvenu.
Primăria Sectorului 4 anunţă că introduce, începând cu 23 august, plata pentru locurile de parcare situate pe bulevarde. Plata se va face prin SMS, iar cei care nu o vor face, vor avea roţile maşinii blocate.