VIDEO. Erdogan și Putin au purtat discuții cu privire la încetarea focului în Siria. Rusia și Turcia erau la un pas de război

SOCHI, RUSSIA - SEPTEMBER 29: Turkish President Recep Tayyip Erdogan (L) meets with Russian President Vladimir Putin (R) at the Russian Official Residence of Presidency in Sochi, Russia on September 29, 2021. Mustafa Kamaci / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Pentru prima dată de la izbucnirea conflictului, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit față în față pentru a discuta despre viitorul singurului buzunar de teritoriu din Siria aflat în afara controlului guvernamental, scrie TheGuardian.

În cadrul reuniunii de miercuri, cei doi lideri s-au întrunit în orașul rusesc Soci, o stațiune de la Marea Neagră, unde președintele turc a căutat să întărească acordul de încetare a focului din martie 2020. Acord care a pus capăt atacurilor sângeroase ale lui Bashar al-Assad și ale acoliților săi ruși contra forțelor sprijinite de Turcia în nord-vestul Siriei.

Putea porni un conflict între Rusia și Turcia

Conflictul declanșat anul trecut a împins Ankara și Moscova să se apropie în mod primejdios de o ciocnire frontală. Confruntare care ar fi amenințat Turcia, a cărei populație cuprinde deja circa patru milioane de sirieni, cu un nou aflux de refugiați.

„Pașii pe care îi facem împreună în ceea ce privește Siria au o mare importanță. Pacea de acolo depinde de legăturile dintre Turcia și Rusia”, a afirmat Erdogan în debutul convorbirilor de miercuri.

Vladimir Putin, care a menționat doar o mică aluzie despre Siria în primele sale comentarii, a spus că „negocierile cu Turcia sunt uneori dificile”, însă că ambele părți au învățat „cum să găsească compromisuri care să fie benefice pentru ambele părți”.

Tensiunile cu Occidentul i-a apropiat

Relațiile dintre cele două puteri rămân încordate, însă, odată cu intensificarea tensiunilor cu Occidentul atât la Moscova, cât și la Ankara, ambele națiuni s-au apropiat tot mai mult în ultimii ani.

În timp ce sprijină părți adverse în războaiele din Orientul Mijlociu și Caucaz, Turcia și Rusia mențin legături economice și energetice considerabile, iar milioanele de turiști ruși care vizitează Turcia în fiecare an reprezintă o sursă considerabilă de bani grei pentru economia bolnavă a țării.

Turcia a cumpărat echipament rusesc și a supărat Vestul

Erdogan vrea să achiziționeze rachete antiaeriene rusești după ce Statele Unite nu au reușit să livreze o comandă de 1,4 miliarde de dolari către Turcia.

Se crede, de altfel, că Turcia a solicitat miercuri ajutorul Rusiei pentru retragerea de la granița sa a unor soldați kurzi din Siria, sprijiniți de Occident, și a arătat săptămâna trecută că este pregătită să achiziționeze mai multe echipamente militare de producție rusească.

Furnizarea sistemului de apărare aeriană S-400 către Ankara în 2019 a bulversat membrii NATO, a dus la aplicarea de sancțiuni de către SUA și a dus la excluderea Turciei din programul de avioane de luptă F-35.

Timbrul precaut, dar totuși pozitiv, folosit de cei doi președinți sugerează că sunt pregătiți, probabil pe termen scurt, pentru a reduce actele de violență din nord-vestul Siriei și pentru a colabora în vederea neutralizării organizațiilor extremiste – o condiție a acordului din 2020 pe care Moscova susține că Turcia nu a îndeplinit-o încă.

Condițiile de trai sunt îngrozitoare în Siria și s-au înrăutățit de la prăbușirea monedei siriene de anul trecut și de la apariția Covid-19. Aproximativ trei sferturi din populația estimată la 3,5 milioane de locuitori din zonă au fugit în nord-vest pentru a scăpa de luptele din alte părți ale Siriei.

Condițiile de viață sunt dezastruoase pentru locuitorii din Siria, mai ales că sunt prinși între grupările extremiste religioase și regim.

Exit mobile version