VIDEO. În timp ce Putin își arestează compatrioții, Zelenski impresionează o lume întreagă

Putin pune cătușe pe libertatea de exprimare

15 ani de închisoare riscă cei care „discreditează efortul de război”, potrivit ultimelor modificări legislative din Rusia.
Tot în arest ajung și cei care îi cer să oprească războiul din Ucraina. Printre cei trimiși în spatele gratiilor se numără și Iulia Galyamina, fost deputat al unui district din Moscova. Ea este arestată preventiv pentru că ar fi încălcat legea prin organizarea unui protest împotriva invaziei Rusiei în Ucraina. Iulia Galyamina este un mai vechi contestatar al lui Putin și a fost arestată în trecut de mai multe ori.

Fiecare bombă trimisă de Putin asupra Ucrainei îi aduce lui Zelenski și mai mulți susținători în întreaga lume.
Președintele Ucrainei s-a adresat demonstranților printr-un video-call anti-război în Bratislava, Frankfurt, Praga, Lyon, Tbilisi, Viena și Vilnius. Zeci de mii de oameni l-au aplaudat și au cerut oprirea războiului.

Exit mobile version