„Vinerea Verde” a devenit vinerea neagră pentru transportul public din București. Metroul i-a întârziat pe bucureșteni, dar miniștrii au ajuns la timp

A fost vinerea neagra azi pentru transportul public din București. Acum două săptămâni Guvernul a declarat Vinerea Verde și oamenii din Guvern au promovat transportul alternativ. Astăzi nu s-a nimerit nici măcar un ministru la metrou.

Deși, în pompos numita „Vinerea Verde”, miniștrii apăreau cu toții din senin la metrou. Ministrul de Externe Aurescu și-a pus poză din metrou. Scenarist a fost atunci ministrul Mediului, Tánczos Barna, care s-a întalnit pe holurile metroului cu un secretar de stat de la Ministerul Sportului. La fix pentru interviurile de propagandă.

„Acum o lună și jumătate am venit prima dată cu metroul după vreo douăzeci și ceva de ani. (…) Da, de fiecare data cand voi fi in București voi face acest lucru”, spunea atunci ministurl Mediului.

Și tramvaiul a fost la modă acum două săptămâni. L-a folosit stăpânul Transporturilor din România, ministrul Drulă, cel care recomanda atunci ce azi a fost imposibil, transportul în comun.

Transportul public a făcut ca mii de bucureșteni să întârzie azi la muncă. Un rol de victimă pe care l-au preluat și cei de la ministerul de Interne. Metroul i-a întârziat pe politisti, dar ei au ajuns la timp.

„Și nouă ne-a fost greu să ajungem la locul de muncă, multi dintre noi folosim metroul”, a spus Ciprian Românescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

Exit mobile version