Vlad Voiculescu: Crește numărul de paturi la ATI. România va primi peste 7 milioane de doze de vaccin în următoarele două luni

Vlad Voiculescu a spus că ieri a fost în Londra prima zi fără niciun deces din cauza COVID-19. Voiculescu spune că acest lucru îi dă speranță și că se va putea și în România, doar prin vaccinare.

„Peste 7 milioane de doze de vaccin vor ajunge în România în următoarele două luni”, a spus Vlad Voiculescu.

„Al treilea val al pandemiei ar putea fi ultimul val, ultimul hop. Cu siguranță, noi toți împărtășim un anumit nivel de frustrare și oboseală. A fost un an greu și foarte greu pentru mulți”, a mai spus ministrul Sănătății.

„Fostul Ordin 555 actualul Ordin 434, semnat și pus în transparență, rezolvă câteva probleme cu care se confruntă pacienții. Este deja publicat în Monitorul Oficial”, a spus Voiculescu.

Transferul pacienților cu COVID-19 la spitale aflate la o distanță prea mare

„Pentru pacienții cu forme severe am încercat să facem o reorganizare pentru a le găsi locuri cât mai aproape”, a spus Vlad Voiculescu.

Asistența medicală improprie celor care au afecțiuni suplimentare față de COVID-19

„Aceștia nu vor mai fi transferați în spitale suport, ci vor primi ajutor rapid”, a adăugat ministrul Sănătății.

Mamele depistate pozitiv la naștere

„Știm că este important contactul dintre mamă și copil imediat după naștere și cazarea împreună în aceeași cameră și alăptarea este clarificată și recomandată prin acest ordin”, spune Vlad Voiculescu.

Testarea COVID-19 în farmacii

„A fost aprobată Ordonanța prin care se reglementează testarea în farmacii. Acum definitivăm normele de aplicare. Avem pregătită aplicația de raportare. Ne bazăm pe farmacii pentru testare și pentru o mai bună raportare, dar și să vină cu un ajutor cât se poate de practic pentru toți cei care vor să se testeze. Vom livra gratuit din București chituri de testare, prin DSP, iar farmaciile își pot stabili singure un cost de testare. Avem încredere că acesta va fi rezonabil”, spune Vlad Voiculescu.

Transplantul pulmonar în cazul pacienților români

„Pacienții români care au nevoie de transplant pulmonar nu o mai pot face în România. În România, centrul de transplant al Spitalului Clinic Sfânta Maria din București, singura unitate din țară acreditată, a pierdut acreditarea. Aceasta a expirat la data de 9 martie, iar spitalul nu a mai prelungit-o.

Am încheiat un acord între România și Italia privind transplantul pulmonar. Există o șansă la viață pentru pacienții înscriși pe lista de transplant prin acest acord. Vorbim despre 10 centre de transplant din Italia.

Există o limitare la un număr de cinci transplanturi pulmonare anual. Avem discuții avansate și cu un centru de transplant din Franța.

Este clar, așa cum era și în 2016, că trebuie să dezvoltăm aici capacitatea de a efectua transplant pulmonar. Ne-am dori să avem medici în țară care să efectueze această procedură chirurgicală”, a spus Vlad Voiculescu.

Exit mobile version