• Este pentru prima dată de la izbucnirea războiului când Volodimir Zelenski vine în persoană la Adunarea Generală a ONU.
  • Agenda Adunării Generale a ONU, ale cărei lucrări se deschid marţi, este descurajantă.
  • Joe Biden va vorbi marţi la New York, dar liderii a patru dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China, vor fi absenţi.

Volodimir Zelenski a ajuns luni în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Adunarea Generală a ONU şi pentru a se întâlni cu omologul său american Joe Biden, la Washington. Preşedintele Americii, Joe Biden, va vorbi marţi la New York, însă liderii a patru dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, Marea Britanie, Franţa, Rusia şi China, vor fi absenţi.

Olena Zelenska şi cu mine am ajuns în Statele Unite”, a anunţat preşedintele ucrainean pe X. Zelenski s-a întâlnit luni cu soldaţi ucraineni răniţi care sunt trataţi la un spital din New York.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, participă rareori în persoană la aceste evenimente. Anul acesta, în schimb, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul britanic, Rishi Sunak, nu se vor prezenta nici ei. Nici premierul Indiei, Narendra Modi, nu participă la reuniune.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
MENIU A LA GREC
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT

Invazia rusă în Ucraina şi bombardarea continuă a civililor vor fi principalul punct de interes la evenimentul din acest andeoarece preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care va participa în persoană la summit, va fi în centrul atenţiei pe fondul războiului în curs. Totul se întâmplă în contextul în care Moscova a anulat un acord pentru export de cereale ucrainene, susţinut de ONU, riscând să provoace crize alimentare în ţările în curs de dezvoltare.

Oamenii se uită la liderii lor pentru a găsi o cale de ieşire din acest dezastru”, a declarat Antonio Guterres, actualul secretar general al ONU.

Ce alte probleme aduce în discuție ONU

O altă problemă urgentă cu care se confruntă ONU face referire la strămutarea forţată a oamenilor din întreaga lume, care a atins un nou record, de 110 milioane de persoane în acest an, a declarat duminică, la sediul ONU, Înaltul Comisar pentru Refugiaţi, Filippo Grandi. Acesta se referă la valurile de refugiaţi cu precădere din Africa, Asia şi America Latină.

Numărul de persoane la nivel global care nu au suficient de mâncare este cel mai mare din istoria modernă”, a declarat Programul Alimentar Mondial al ONU. Directorul său executiv, Cindy McCain, a declarat că 700 de milioane de oameni nu ştiu când – sau dacă – vor mai mânca din nou”.

Citește și: