- 49 de grenade au fost descoperite pe malul unui râu din judeţul Harghita
- Grenadele prezentau un real pericol, spun cei de la ISU Harghita, pentru că erau intacte, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial
Un număr de 49 de grenade care provin, cel mai probabil, din Primul Război Mondial, au fost descoperite, miercuri, pe malul unui râu din localitatea Vlăhița, județul Harghita. Acestea erau intacte.
Echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a descoperit în localitatea Vlăhița, pe malul unui râu, 49 de grenade ofensive.
Muniția, descoperită accidental de o persoană, a fost ridicată și transportată, în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, unde va fi distrusă.
Grenadele prezentau un real pericol, spun cei de la ISU Harghita, pentru că erau intacte, provenind, cel mai probabil, din Primul Război Mondial.