• Preşedintele Volodimir Zelenski a postat joi pe Instagram o înregistrare video din biroul său pentru a-i asigura pe ucraineni că se simte bine, după ceea ce el a spus că a fost o ştire falsă despre starea sa de sănătate, publicată de hackeri ruşi.
  • Zelenski, în vârstă de 44 de ani, a făcut aceste remarci în aceeaşi zi în care Kremlinul a respins ceea ce a spus că sunt informaţii false potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin nu se simte bine, relatează Reuters.
  • Postarea sa de pe Instagram a apărut după ce o companie media ucraineană a declarat că hackerii au difuzat o ştire falsă despre sănătatea lui Zelenski la unul dintre posturile sale de radio, în urma unui atac cibernetic.

Preşedintele Volodimir Zelenski a postat joi pe Instagram o înregistrare video din biroul său pentru a-i asigura pe ucraineni că se simte bine, după ceea ce el a spus că a fost o ştire falsă despre starea sa de sănătate, publicată de hackeri ruşi.

Zelenski, în vârstă de 44 de ani, a făcut aceste remarci în aceeaşi zi în care Kremlinul a respins ceea ce a spus că sunt informaţii false potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin nu se simte bine, relatează Reuters.

Postarea sa de pe Instagram a apărut după ce o companie media ucraineană a declarat că hackerii au difuzat o ştire falsă despre sănătatea lui Zelenski la unul dintre posturile sale de radio, în urma unui atac cibernetic.

Recomandări

CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G
MET GALA 2024
IOHANNIS SE ÎNTÂLNEȘTE CU BIDEN
GATES ÎȘI VINDE IAHTURIURILE
CUM ARATĂ UK LA UN AN DE LA ÎNCORONARE?

Astăzi, Rusia a lansat mai multe ştiri false conform cărora statul ucrainean nu este controlat de preşedintele Zelenski, deoarece acesta se află în spital, sau mai bine zis, la terapie intensivă din cauza unei „probleme grave de sănătate””, a declarat Zelenski.

Aşadar, iată-mă aici, în biroul meu, şi niciodată nu m-am simţit atât de bine ca acum”, a spus el, îmbrăcat într-un tricou kaki. „Iar vestea proastă pentru cei care se află în spatele unor astfel de falsuri este că nu sunt singur. Suntem 40 de milioane de ucraineni”.

Într-o aparentă ironie la adresa vârstei lui Putin, el a spus: Şi cu tot respectul pentru bătrâneţe, 44 nu înseamnă aproape 70 de ani”.

Autor: Iulian Moşneagu