- În toamna lui 1989, Germania de Est se confrunta cu proteste masive
- Noul guvern încerca să cosmetizeze restricţiile de călătorie peste hotare
- Purtătorul de cuvânt a anunţat, eronat, că se renunţă la restricţii
- Populaţia a luat cu asalt punctele de frontieră cu Germania de Vest
- Pe 9 noiembrie, la ora 22.45, au fost deschise graniţele şi Zidul a căzut
În 1989 Germania de Est era sufocată de plata datoriilor externe, iar nemulţumirile est-germanilor erau din ce în ce mai mari. Noua conducere comunistă, sub conducerea lui Egon Kranz, pe modelul mai dă-le o sută în plus, încerca să cosmetizeze regulile de călătorie în alte ţări pentru est-germani.
Cathrin Baumbach, translator: „Erau forţe în guvern care au înţeles că ceva trebuia făcut, aşa că ridicarea interdicţiilor de călătorie era un mod prin care sperau să potolească protestele şi să-i facă fericiţi pe oameni.”
Greşeala a venit la o conferinţă de presă organizată pe 9 noiembrie, în care purtătorul de cuvânt al guvernului, Günter Schabowski, anunţa intrarea imediată în vigoare a noilor reglementări care permiteau atât trecerea cât şi emigrarea prin toate punctele de frontieră.
Gunter Schabowski, purtător de cuvânt al guvernului: „Oamenii pot solicita călătorii private fără permise, condiţii sau relaţii de familie. Când intră în vigoare? După informaţiile mele, imediat, fără întârziere.”
Numai că Schabowski nu prea ştia ce vorbeşte, pentru că nu fusese prezent la discuţiile Biroului Politic al Partidului Unităţii Socialiste. Vestea s-a răspândit rapid şi 70.000 de est-germani au luat cu asalt punctele de frontieră cu Germania Federală, pentru că aşa auziseră la televizor.
Cathrin Baumbach, translator: „Părea ireal, dar o spusese Schabowski şi fusese transmisă la televiziunea publică, aşa că trebuia să fie adevărat. Erau oameni în jurul meu, colegi mai în vârstă, care au spus că acesta e începutul sfârşitului.”
Armata, care primise ordin să folosească forţa împotriva mulţimii, a rămas în aşteptare. În cele din urmă, la ora 22.45, comandantul unui punct de frontieră a luat decizia deschiderii porţilor. De cealaltă parte a graniţei, vest-germanii îi aşteptau pe fraţii lor cu flori şi şampanie. A fost suficient pentru ca tinerii să urce pe culmea zidului şi să înceapă sărbătoarea.