• Sărbătoarea Înălţării a fost proclamată prin lege Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională.
  • Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate.
  • În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat s-a înălţat!”.
  • Ispasul este benefic pentru târguri și afaceri care până acum nu au avut succes.

Biserica Ortodoxă sărbătorește, joi, Înălțarea Domnului, la 40 de zile de la Paști. Tot astăzi este sărbătorită și Ziua Eroilor. Sărbătoarea Înălţării a fost proclamată prin lege Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională.

La ora 12.00, în ziua de joi, 10 iunie 2021, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Sărbătoarea religioasă

Înălţarea Mântuitorului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa din morţi. După ce Iisus Hristos a înviat şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, s-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania. Din relatările creştine reiese că Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care s-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a înviat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat s-a înălţat!”.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

Se spune că e bine ca în această zi să fie lăsați liberi caii, în unele zone joia de Ispas fiind numită și Paștele cailor. 

Totodată, Ispasul este benefic pentru târguri și afaceri care până acum nu au avut succes. Potrivit datinilor, pentru a avea recoltă bogată, semănăturile se fac până la Ispas. 

Femeile nu împrumută sare și nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul – iar în unele zone oamenii se bat cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele.

Ziua Eroilor

În anul 1919, în semn de recunoștință față de militarii care au murit pe câmpul de lupta în timpul Primului Război Mondial, s-a semnat Tratatul de la Versailles, prin care țările beligerante și-au asumat întreținerea mormintelor ostașilor care au fost îngropați pe teritoriile acestora. Prevederile Tratatului de la Versailles s-au concretizat în anul 1920, când a fost decretata Ziua Eroilor sărbătoare națională, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920, în care se preciza că aceasta sărbătoare se va celebra în Ziua Înălțării Domnului.